Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O tendinţă mai clară a bursei s-ar putea vedea în câteva zile

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 29 iulie 2011 ·

Cotaţiile bursiere s-au plasat la închiderea de joi aproa­pe de nivelurile din ziua precedentă, cu evoluţii neuni­forme pe titlurile mai lichide şi societăţile de investiţii şi pe o lichi­ditate în revenire, susţinută în con­tinuare de operaţiunile cu acţiuni Fon­dul Proprietatea. "Toate pieţele se află în zone de suport locale, mai bine spus minime anuale. Întrebarea este dacă acest suport rezistă sau nu. În cazul în care pieţele străpung aceste zone, se poate defini un trend descendent pentru două-trei săptămâni. Personal, nu mizez pe acest scenariu (...) În piaţa româ­nească din ultimele săptămâni cred că maximum 200 - 300 de investitori au fost activi. Pieţele aşteaptă un reper", a declarat Adrian Lupşan, director general adjunct la Intercapital Invest. Indicele general al Bursei de Valori Bucureşti (BET-C) a coborât cu 0,1%, iar o scădere mai amplă de 1,2% a înregistrat indicele BET-NG, care evidenţiază evoluţia de ansamblu a companiilor din sectorul energetic.

Ceilalţi indici au închis pe verde, cu avansuri nesemnificative, dar companiile din componenţă au evoluat divergent.

Astfel, BET-FI a urcat cu 0,05% în condiţiile în care acţiunile FP şi ale trei SIF au închis pe plus, iar titlurile SIF Oltenia şi SIF Moldova au pierdut 0,5%, respectiv 1,6%.

Indicele BET (al celor mai lichide companii) a urcat cu 0,02% la finalul zilei, susţinut de titlurile Biofarm, care au avansat cu 2,4%, acţiunile BVB în creştere cu 2,7% şi de aprecierea cu 2,7% a cotaţiei Azomureş.

Fondul Proprietatea rămâne cea mai vizibilă companie, şi asigură în continuare circa jumătate din rulajul zilnic. Din valoarea de 17,3 milioane lei consemnată joi de titlurile FP, peste 2,7 milioane lei s-au realizat prin trei tranzacţii speciale. Acţiunile FP au fost tranzacţionate la finalul zilei 0,5150 lei/unitate, în urcare cu 0,68%.

"Piaţa este caracterizată în continuar

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 33 minute
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum o ora
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 19 minute
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

Rusia provoacă un nou conflict cu o țară vecină. Se pregătește de revizuirea frontierei maritime în Marea Baltică, în ciuda convențiilor ONU

Ziare.com acum 22 minute
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters. Este neclar din document d

Drone ruseşti au lovit obiective energetice şi au întrerupt curentul electric în regiunea ucraineană Sumî

News.ro acum o ora
Dronele ruseşti au lovit miercuri dimineaţa devreme obiective energetice şi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unor zone din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters. Autoritatea regională di

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 2 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Politico: Demografia, bomba cu ceas care amenință democrația Europei / Ce spun cifrele despre România

HotNews acum 2 ore
Numeroase sondaje relevă că sprijinul consecvent pentru democrație e deja destul de redus în toată Europa. Și dacă demografia e totuna cu destinul, atunci se pare că susținerea publică pentru democrație va continua să scadă, existând posibilitatea c

Republica Moldova a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu UE. Este prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar

News.ro acum o ora
Republica Moldova, care speră să adere la UE până în 2030, a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu Uniunea Europeană, fiind prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar, a anunţat marţi şeful politicii externe a UE, Jos

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai / Procesul se va relua de la început

News.ro acum 2 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai, iar procesul se va relua de la început cu un alt judecător. Joi era următorul termen în dosar, iar între timp CSM a aprobat transferul magistratului de la Judec

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°