Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bellu este îngrijorat de problemele de sănătate ale gimnastelor

Publicat in Libertatea, miercuri 14 iulie 2010 ·

După trei săptămâni de la preluarea, alături de Mariana Bitang, a conducerii lotului naţional de gimnastică feminină, antrenorul Octavian Bellu (59 de ani) a radiografiat, pentru Libertatea, situaţia în care se găseşte echipa.

Libertatea: Domnule Bellu, puteţi face o evaluare a gimnastelor?

Octavian Bellu: Hm, unele se află în refacere după pauze mai lungi sau mai scurte, pentru că au purtat ghips sau atele. O evaluare corectă va putea fi făcută atunci când gimnastele vor fi la 90% din potenţial. Pe 14 august începe prima competiţie, la Londra, dar e greu să prevezi pe cine ne vom baza, pentru că fetele au încă probleme de sănătate.

Fetele accidentate au intrat în programul normal?

Am fost cu ele la un consult medical. Sunt fără aparatele care le-au ţinut imobilizate, dar o să aibă o intrare în efort bine dozată, pentru a nu risca să se reaccidenteze. Vrem ca în două săptămâni să se pună la punct cu componenta fizică, pentru ca apoi să lucreze la cea tehnică.

Se bazează pe Sandra Izbaşa

Sandra Izbaşa va participa la Mondialul din octombrie?

Sandra e om de bază în echipă şi nu-mi pun problema să lipsească de la Mondiale. E sănătoasă şi lucrează bine. E o luptătoare şi îşi doreşte să se prezinte foarte bine la primul concurs, pentru că o gimnastă de talia ei nu poate concura pregătită doar pe jumătate.

La ce aparate trebuie lucrat mai mult?

Multe noutăţi până la Campionatele Mondiale nu se mai pot aduce. Singura direcţie pe care putem să o abordăm e cea legată de stabilitate şi de corectitudine. Nu avem suficient timp pentru a prezenta elemente noi. Trebuie să facă atât cât pot în momentul de faţă, dar să fie curat, să nu mai piardă la execuţie.

Impresionat de Corina Ungureanu

Octavian Bellu a fost plăcut surprins de dorinţa Corinei Ungureanu de a reveni în gimnastică, la 29 de ani.

“Avem puţine

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 51 minute
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 31 minute
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 38 minute
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 53 minute
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 2 ore
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Rusia provoacă un nou conflict cu o țară vecină. Se pregătește de revizuirea frontierei maritime în Marea Baltică, în ciuda convențiilor ONU

Ziare.com acum 40 minute
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters. Este neclar din document d

Republica Moldova a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu UE. Este prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar

News.ro acum 2 ore
Republica Moldova, care speră să adere la UE până în 2030, a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu Uniunea Europeană, fiind prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar, a anunţat marţi şeful politicii externe a UE, Jos

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai / Procesul se va relua de la început

News.ro acum 3 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai, iar procesul se va relua de la început cu un alt judecător. Joi era următorul termen în dosar, iar între timp CSM a aprobat transferul magistratului de la Judec

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Drone ruseşti au lovit obiective energetice şi au întrerupt curentul electric în regiunea ucraineană Sumî

News.ro acum o ora
Dronele ruseşti au lovit miercuri dimineaţa devreme obiective energetice şi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unor zone din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters. Autoritatea regională di

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°