Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV / Walter Zenga, dat afară de la Al-Nassr!

Publicat in Adevarul, joi 23 decembrie 2010 · ·

Ovidiu Petre şi Răzvan Cociş au rămas fără antrenor. Transferaţi la Al-Nassr Riad, la dorinţa expresă a lui Walter Zenga, cei doi vor fi nevoiţi să se descurce de acum fără tehnicianul italian. Asta deoarece şeicii au decis să-i rezilieze contractul lui Zenga, care ar putea ajunge la Inter! Milanezii tocmai s-au despărţit de Rafa Benitez şi sunt în căutarea unui înlocuitor pentru tehnicianul spaniol.

“Demis” de Gigi Mulţescu

Legăturile lui Walter Zenga cu România sunt interminabile! După ce a antrenat în Liga I, s-a însurat cu o româncă şi a transferat doi fotbalişti români la Al-Nassr, demiterea lui Zenga de la formaţia saudită a fost provocată tot de un român! Mai precis, de Gigi Mulţescu. Miercuri seară, Al-Nassr a reuşit doar un 2-2, pe teren propriu, în compania formaţiei pregătite de “Turcul”. Al-Nassr a condus cu 2-0 la pauză, însă elevii lui Mulţescu au revenit după pauză şi au punctat în minutele 63 şi 90. După meci, şeicii care conduc Al-Nassr au decis să-i rezilieze contractul lui Zenga. Decizia va fi anunţată oficial în cursul zilei de vineri.

Ce i s-a reproşat lui Zenga?

Arabii au decis să renunţe la Zenga întrucât Al-Nassr a ieşit din lupta pentru titlu. În acest moment, echipa din Riad are 29 de puncte, cu două mai puţin decât liderul Al-Hilal. Totuşi, Al-Nassr a disputat 16 meciuri, faţă de cele 13 bifate de Al-Hilal. Având în vedere că în Arabia Saudită campionatul are 26 de etape, iar diferenţa de valoare între formaţiile din vârful clasamentul şi cele mici e foarte mare, e clar că Al-Nassr are nevoie de un miracol pentru a câştiga campionatul. În condiţiile în care avea şanse infime să-şi mai îndeplinească obiectivul, Zenga a fost pus pe liber.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 30 minute
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 2 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 37 minute
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum o ora
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum o ora
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 3 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°