Mii de români merg, în fiecare an, în pelerinaj în Ţara Sfântă. Pentru a se ruga şi a se căi în faţa cetăţii, fiecare dintre ei are, însă, nevoie de un om care să îi fie ghid spiritual. Un om extraordinar, o enciclopedie vie. Acestea sunt numai câteva dintre cuvintele frumoase pe care mulţi români plecaţi în pelerinaj, în Ţara Sfântă, le spun despre Părintele David, cel care îi însoţeşte pe urmele sfinţilor.
Credinţa l-a adus aici pe Părintele David, încă de acum 20 de ani.
Alături de el, în Ierusalim, sunt soţia şi cei 3 copii, dar, aproape în fiecare dimineaţă, Părintele David pleacă de lângă ei. Îşi ia rucsacul şi porneşte în pelerinaj. În această zi a fost ghid pentru 52 de români, veniţi să îşi caute izbăvirea în locurile sfinte. " Vin cu dragoste, fac economii, unii chiar îşi vând animalele, pământul pentru a ajunge să se roage la sfintele locuri," ne-a spus el, convins că pelerinajul în Ţara Sfântă este un act de cult, ca şi Sfânta Liturghie, iar fiecare creştin ortodox trebuie să îl facă măcar o dată în viaţă, aşa cum musulmanii trebuie să meargă la Mecca.
Ajuns în deşert, însă, nimănui nu îi este uşor. Niciun fir de iarba în jur. Doar stânci care, la cele 50 de grade Celsius, ai fi spus că vor lua foc. Părintele David le-a arătat, însă, credincioşilor unde să îşi tragă sufletul după clipele grele prin deşert şi chiar ne-a dat încredere să bem dintr-un fir de apă care curgea printre stânci, în mijlocul pustietăţii. "E o mare binecuvântare. Asta-i aurul în deşert – apa," a reuşit să ne spună în timp ce îşi trăgea sufletul şi se răcorea în pârâu.
Aşa cum i s-a întâmplat şi Părintelui David, în urmă cu mulţi ani, dorinţa de a merge pe urmele sfinţilor le-a dat putere acestor oameni. "Atunci când motivaţia spirituală este puternică, nimic nu este greu," ne-a mărturisit o româncă din Buzău, venită în pele