Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a dispus eliberarea din funcţie a comandantului Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ''Dr. Carol Davila'' (SUUMC), colonelul Aurelian-Emilian Ranetti, şi a şefului Direcţiei Medicale din Ministerul Apărării Naţionale (Mapn), generalul de brigadă Mihai-Marius Mureşan, pentru deficienţe manageriale, potrivit Hotnews.ro.
Totodată, ministrul l-a împuternicit pe colonelul Rasvan Hristea în vederea asigurării atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei de comandant al SUUMC şi pe colonelul Georgel Adrian Stan, la şefia Direcţiei Medicale, scrie Agerpres.
Mapn a precizat joi, la solicitarea Agerpres, că Direcţia audit intern a executat, în perioadă 31 octombrie 2011 - 31 ianuarie 2012, o misiune de audit de regularitate şi al performanţei la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ''Dr.Carol Davila'', în urmă căreia au fost identificate o serie de probleme, pentru soluţionarea cărora au fost formulate şi recomandări. Printre acestea, s-au numărat şi unele dintre disfuncţionalităţile sesizate de Corpul de Control al primului-ministru.
Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a dispus constituirea unei comisii mixte, care a avut ca obiectiv reanalizarea modului de organizare şi desfăşurare a controlului managerial la Direcţia Medicală şi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central, inclusiv verificarea modului de implementare a recomandărilor formulate de Corpul de Control al primului-ministru şi de Direcţia audit intern a Mapn.
''Comisia, formată din specialişti ai Secretariatului General, Direcţiei audit intern, Direcţiei de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudelor, Corpului de control şi inspecţie şi Direcţiei contrainformaţii şi siguranţă militară, a constatat că deficienţele au fost cauzate de rezultatele limitate ale ma