"Ştiu că nu o să îţi placă, poate chiar să te înfurie, această adresare. Mi-a venit însă fulgerător în minte şi n-am mai putut, în ciuda multelor variante încercate, să scap de ea. Deşi ţie - Ralu Filip care ai trăit şi te-ai bătut cu tenace convingere pentru ideile în care ai crezut - e greu să-ţi asociez cuvinte care nu conţin măcar un sâmbure de incandescenţă.
Şi totuşi... vibraţia la intensitate înaltă, cu care ţi-ai purtat bătăliile pentru lucrul temeinic gândit şi înfăptuit, te-a făcut de neînlocuit. Că eşti de neînlocuit în sufletul meu, în mintea mea şi din acest motiv, probabil, mi-e dor de tine, mă priveşte doar pe mine. Constat însă că mulţi alţi oameni - de la şoferi de taxi la oameni politici ori chiar bancheri, încă îşi amintesc şi astăzi, cu aceeaşi părere de rău, de Ralu Filip. Există aşadar oameni indispensabili? În politologie, în sociologie şi în planul eticii, disputa are vechi state de servicii. Fără să fi fost finalizată. Dar experienţa umană a adus adesea în prim-plan oameni indispensabili. Oameni care au jucat un rol important în viaţă, iar după ce au dispărut nimeni nu i-a mai putut înlocui.
Tu, Ralu Filip, te-ai dovedit a fi fost - şi o să mă refer strict la viaţa ta publică - un om indispensabil. Publicul te-a cunoscut prea puţin ca avocat. Erai prea tânăr cât timp ţi-ai exersat vocaţia la bară. Şi ai făcut-o prea puţină vreme ca să te fi putut afirma. Te-a atras jurnalistica. Am fost colegi, un timp, şi ştiu bine cu cât patos îţi foloseai talentul pentru a le deschide ochii cititorilor tăi asupra unor adevăruri în care credeai şi despre care gândeai că merită să pătrundă în toate fibrele societăţii noastre. Apoi, la CNA, ţi-ai descoperit şi ţi-ai pus în valoare vocaţia de avocat al publicului. Până la tine, CNA fusese o instituţie cunoscută doar în cercurile jurnaliştilor şi ale oamenilor p
