Din luna noiembrie, iesenii vor avea o cursa speciala catre Statele Unite ale Americii prin intermediul programului lansat de catre agentia de turism Icar Tours SRL, cu ocazia implinirii a 10 ani de activitate. Anul acesta nu va fi organizata decat o singura cursa, in perioada 20-25 noiembrie, din cauza iernii dificile. "Pentru ca am implinit 10 ani de zile, am lansat pe piata o noua oferta, un program de cunoastere a Statelor Unite ale Americii. In ultimul timp, iernile au fost dificile in SUA si de aceea nu vom organiza decat o singura cursa in acest an, in perioada 20-25 noiembrie.
Din primavara vom relua programul si vom organiza, odata la doua-trei luni, cate o noua cursa. Grupurile sunt deja constituite, din cele 25 de locuri disponibile, 10 sunt deja ocupate. In general, cei care apeleaza la acest program sunt afaceristi. Pretul unei astfel de curse este de aproximativ 1200 Euro", a precizat Florin Barhalescu, director general al Icar Tours SRL. De asemenea, acesta a mentionat faptul ca marea majoritate a ofertelor pentru Craciun si pentru Revelion sunt deja epuizate, atat cele pentru strainatate cat si cele traditionale, in nordul Moldovei sau pe Valea Prahovei. "Marea majoritate a cabanelor si a pensiunilor sunt deja inchiriate inca din vara. Cei care inca nu s-au hotarat unde fac Revelionul sau Craciunul trebuie sa se grabeasca sau sa aleaga varianta mai simpla, de a se deplasa cu propria masina. In acest caz, le recomand sa aleaga o statiune din strainatate, pentru care platesc aceleasi sume de bani, dar conditiile sunt mult mai bune. Problema de aici este infrastructura, pentru ca drumurile sunt pline de gropi, iar traseul dintr-un punct in altul dureaza mult prea mult", a afirmat Florin Barhalescu.
Din luna noiembrie, iesenii vor avea o cursa speciala catre Statele Unite ale Americii prin intermediul programul