Ciprian Marica este convins că vedetele englezilor nu vor fi impresionate de atmosfera de pe Naţional Arena şi îşi vor face jocul, spre deosebire de puştii celor de la Ajax, care au cedat presiunii. Atacantul lui Schalke 04 consideră că Torres, Mata şi Oscar reprezintă principalele pericole pentru poarta lui Tătăruşanu.
Steaua are un suporter în fostul dinamovist Ciprian Marica, recunoscut pentru fair-play-ul său în astfel de momente. Marica i-a felicitat pe foştii rivali de fiecare dată când echipa lui Laurenţiu Reghecampf a reuşit rezultate bune în Europa. Totuşi, Marica este de părere că Steaua va avea o msiune infinit mai dificilă cu Chelsea decât a avut în "dubla" cu Ajax Amsterdam. ""Tind să fiu foarte entuziast după meciul făcut de Steaua cu Ajax şi cred că Reghe şi băieţii se vor mobiliza. Totuşi, Chelsea e mai puternică decât Ajax, are o echipă cu jucători mult mai experimentaţi. Cei de la Ajax au o echipă de puşti, ei au vândut mulţi jucători, iar la Bucureşti au fost puşi într-o permanentă presiune. Acum, eu mă îndoiesc că celor de la Chelsea le va păsa prea mult de public", a declarat Marica la emisiunea Fotbal LOOK; care a fost difuzată aseară de LOOK TV.
Atacantul echipei naţionale le atrage atenţia steliştilor asupra faptului că, deşi londonezii vor veni la Bucureşti cu o echipă plină de rezerve, toţi jucătorii celor de la Chelsea reprezintă un pericol pentru "militari". "Chelsea nu stă doar în Torres, are în Mata un jucător cu execuţii, Oscar... au foarte multe vedete, va fi foarte greu pentru Steaua", a punctat Marica. Acesta a vorbit şi despre fosta sa echipă, Dinamo. "Cred că pe toată lumea surprinde startul lui Dinamo. Ei nu au făcut prea multe achiziţii, banii sunt o problemă acolo. M-a surprins plăcut ceea ce face acolo Ţălnar, care e ajutat şi de Petre. Sper să continue astfel, dar e foarte greu de spus. Eu mi-aş dori, dar sunt şi su