Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În TENIS se plăteşte doar PERFORMANŢA

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 4 iunie 2009 · ·

Joci şi cîştigi, primeşti bani. În cazul turneelor mari, chiar foarte mulţi. În fotbal, regula nu se aplică întotdeauna

Cum e la fotbal

Dacă veniturile obţinute de un jucător de tenis reflectă cu exactitate performanţele obţinute de el într-o perioadă de timp, nu acelaşi lucru este valabil cînd vine vorba despre fotbal. De exemplu, Galamaz va cîştiga în acest an 270.000 de euro, deşi a cîştigat titlul de campion, spre deosebire de Lobonţ, care a adunat 650.000 de euro, fără să obţină nici o performanţă. Acelaşi lucru este valabil şi în străinătate: Messi, care a reuşit tripla Liga Campionilor-campionat-Cupă cu Barcelona, a luat 11 milioane de euro, în timp ce Ibrahimovici a încasat 14 milioane, el cîştigînd doar titlul în Italia cu Inter Milano.

Cum e la tenis

Dacă joci şi obţii performanţe importante, banii sînt pe măsură. Turneele sînt diferenţiate, atît în circuitul masculin, cît şi în cel feminin, pe categorii, valoarea premiilor variind. Cel mai bine cotate sînt cele de Mare Şlem, urmează, la masculin, Masters 1000, la feminin, WTA Premier, apoi ATP 500 şi ATP 250, respectiv WTA International. Sorana Cîrstea va primi, pentru că a ajuns în "sferturi" la Roland Garros, 132.500 de euro, în timp ce pentru concursul cîştigat anul trecut la Taşkent a fost răsplătită cu 22.925 dolari. Alexandra Dulgheru, învingătoare recent la Varşovia, turneu WTA Premier cu premii de 600.000 de dolari, a primit un cec de 98.500 de dolari. În tenis, performanţa punctuală aduce un cîştig important, constanţa pe durata unui an rotunjeşte contul cu sume ce variază între cîteva sute şi cîteva milioane de dolari, în funcţie de nivel.

Alte diferenţe între fotbal şi tenis

- jucătorii de tenis îşi plătesc toate cheltuielile, în afara celor legate de cazare şi echipament. Un fotbalist are totul asigurat din partea club

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum o ora
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 4 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 2 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 5 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 3 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 2 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°