Microbiştii au terminat seminţele. Campionatul cotonog pe care l-am petrecut împreună şi-a dat obştescul sfârşit. Bine că s-a dus. Pentru că fotbalul obosit de care am avut parte ne-a cam forţat răbdarea. Or mai fi fost şi ceva momente sau meciuri care să ne scoată din amorţeală. Dar molozul consistent care a definit competiţia îngroapă în uitare puţinele amintiri frumoase.

Conjunctura a potenţat, poate mai mult decât oricând altcândva, ultima etapă a campionatului. Soarta mai multor echipe cu aspiraţii europene a stat la mâna rezultatelor indirecte, dar şi mai multe echipe au avut posibilitatea de a reuşi pe cont propriu.

Politehnica Timişoara, pentru a mai putea spera la titlu, aştepta o victorie a Stelei la Urziceni. Dar asta numai în condiţiile în care ea ar fi câştigat la Braşov. Marian Iancu a încercat să pună presiune pe Steaua prin declaraţii insinuante, potenţate de datoria pe care Mitică Bucşaru ar avea-o la Gigi Becali. Numai că Timişoara şi-a îngropat şansele pe cont propriu pierzând la Braşov. În aceste condiţii, Marian Iancu ar deveni penibil dacă ar mai broda în continuare pe tema unui aranjament la Urziceni. Dinamo este altă echipă care a capotat triumfal şi pe cont propriu. Meritul Unirii Urziceni în câştigarea campionatului este incontestabil. Dar victoria Urziceniului nu se compară nici pe departe cu marea performanţă pe care dinamoviştii au realizat-o în sens negativ. I-a trebuit multă dibăcie lui Mircea Rednic pentru a-şi face echipa să termine campionatul în genunchi. Înfrângerea categorică de la Piteşti aureolează degradarea dinamovistă. Iar dacă ne mai aducem aminte de faptul că Dinamo a terminat şi turul campionatului tot în genunchi, putem intui calitatea pregătirilor pre-sezon pe care Strâmbu le-a asigurat echipei. Singura consolare a faptului că antrenorul a lucrat prost este aceea că a lucrat pe bani mulţi. Bra