Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liga a 4-a: Cărășeu rămâne campioana județului

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 9 iunie 2013 ·

Someșul Cărășeu a cîștigat ieri al doilea titlu de campioană a Ligii a 4-a și va reprezenta județul Satu Mare în barajul de promovare în eșalonul trei al fotbalului românesc. Elevii lui Zoltan Ritli s-au impus de o manieră entuziasmantă în fața celor de la Someșul Oar, Maxim în minutul 46 și Raul Ritli în minutele 68 și 88 reușind golurile finalei. De altfel, Raul Ritli, fiul fostului portar de la Steaua, a reușit o dublă în partea secundă, acesta fiind declarat și jucătorul finalei de pe Olimpia.

”Mă bucur foarte mult că am cîștigat detașat această finală . Cred în acest proiect, în care ați văzut avem foarte mulți jucători tineri, și mergem la baraj ca să ne jucăm șansa de a promova în liga a 3-a”, a spus la final antrenorul campioanei, Zoltan Ritli.

Prima repriză a fost una echilibrată, Maxim și Bozso au ratat ocaziile cele mai mari pentru Cărășeu, în vreme ce pentru Oar, Puți și Tripon au avut cîteva execuții frumoase dar fără efect pe tabelă în vreme ce Toth a irosit și el două situații de a marca doar că a încercat să finalizeze cu execuții pretențioase…

În partea secundă însă pe teren a existat o singură echipă… Someșul Cărășeu a deschis scorul în minutul 46 prin Maxim și apoi a făcut spectacol în fața a 1500 de spectatori. Căpitanul Bozso l-a servit excelent pe Raul Ritli în minutul 68 și fiul antrenorului n-a iertat . 2-0 cu o execuție de efect…Apoi a venit firesc și golul trei. Același Raul de Cărășeu a punctat din careu confirmînd ziua perfectă a familiei Ritli.

Oarul a contat prea puțin în atac , a avut două ocazii în minutele 83 și 90 și cam atît… Doar cu un fost fundaș, Tripon reprofilat atacant și cu Puți scos din joc , Oarul a dezamăgit… Cărășeul a cîștigat clar finala la toate capitolele și merge meritat la baraj.

Meciul de baraj se va juca probabil la Zalău pe 19 iunie iar Someșul Cărășeu va întîlni Unirea Jucu,

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 54 minute
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 2 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum o ora
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum o ora
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 4 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum o ora
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 5 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați"

Ziua News acum o ora
Schelete înfiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite în „Bârlogul Lupului", unde a locuit cândva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani și polonezi au făcut această descoperire înfricoșătoare în timp ce făceau săpă

Antony Blinken a vizitat punctul de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, de la Kerem Shalom VIDEO

Ziare.com acum o ora
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a fost miercuri, 1mai, la Kerem Shalom, unul din punctele de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează AFP şi Reuters. Blinken a putut vedea 10 camioane aşteptând să int

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 7 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

16°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

15°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°