Domnul Boroghină, iniţiator al formidabilului Festival „Shakespeare“, mi-a propus să creez, pentru prima dată în cadrul acestui festival de renume internaţional, o operă lirică. I-am vorbit domnului Arbore, directorul general al Operei Naţionale Române, care, după cîteva luni, mi-a propus să facem Macbeth. Am fost entuziast. S-a fixat o dată pentru începerea repetiţiilor şi am venit cu inima deschisă, gata de muncă. Din păcate, m-am pomenit deja într-o „capcană“. În loc să repet, i-am găsit pe domnul Arbore, directorul general al ONB, şi pe domnul Florea, şeful de orchestră, total pierduţi şi confuzi. M-au rugat să fac audiţii cu mai mulţi cîntăreţi, preselecţionaţi de ei, pentru rolurile-cheie. De obicei, Direcţia alege distribuţia în operă, dar m-au convins că este, de fapt, în interesul producţiei dacă îi aleg eu. Perfect. După o săptămînă, am ales. Pe Eugen Secobeanu pentru Macbeth şi două soprane pentru Lady Macbeth. „Imposibil!“, au exclamat directorii, „Aceste două soprane nu pot cînta rolul“. Atunci de ce le-au adus? Astfel, s-a pierdut o săptămînă din cele trei dedicate repetiţiilor. Apoi am realizat că mă împinseseră pe o pistă moartă. Decorurile, de fapt, abia începute, nu puteau fi livrate la timp. Au fost fixate o altă perioadă de repetiţii şi o altă dată pentru premieră. De data asta, nu aveam decît două săptămîni de repetiţii pentru toată pregătirea spectacolului şi doar două zile şi jumătate pe scenă, cu decor. O misiune imposibilă? M-au asigurat că de data asta totul va fi extrem de bine organizat şi că vom lucra în condiţii excepţionale. M-am întors. A început o altă harababură, caracteristică acestei instituţii. Eu venisem entuziast să fac, ca de obicei, un spectacol care să facă cinste ONB-ului, cum fusese şi Oedipe, montat de mine pentru Festivalul „George Enescu“ cu cîţiva ani înainte. Un succes. Reîntoarcerile mele în ţară, după