Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Român reţinut, după ce a participat la protestele violente din Ciudad de Mexico

Publicat in Adevarul, luni 3 decembrie 2012 ·

Proteste violente au izbucnit în capitala Mexicului, sâmbătă, în timpul instalării în funcţie a noului preşedinte al republicii,Enrique Pena Nieto. Zeci de persoane, printre care şi un român, au fost reţinuţi pentru infracţiuni contra ordinii publice şi acte de vandalism.

Odată cu instalarea lui Pena Nieto în funcţia de preşedinte a Statelor Unite Mexicane, Partidul Revoluţionar Instituţional (PRI) revine la putere după 12 ani. Acest lucru a cauzat nemulţumiri în rândul susţinătorilor Opoziţiei care au manifestat pe străzile capitalei mexicane. Manifestanţii au vandalizat magazinele din centrul oraşului, au spart vitrine şi au incendiat în plină stradă obiecte de mobilier găsite.

În urma protestelor violente, au fost reţinute 92 de persoane, dintre care 72 de bărbaţi şi 20 de femei, dar şi 11 minori, care au fost daţi în grija asistenţilor sociali, a declarat procurorul Jesus Rodriguey Alemida pentru publicaţia „Excelsior”. De asemenea, manifestaţiile s-au soldat cu patru persoane grav rănite.

Luni dimineaţa, 69 de persoane au fost duse la un penitenciar din nordul capitalei mexicane, aşteptând să fie judecate. Potrivit publicaţiilor străine, ei ar putea primi între cinci şi 10 de ani de închisoare.

Printre reţinuţi se află şi un român pe nume Loah Mircea Topo Lahav, mai scrie publicaţia mexicană.

„Ambasada României în Mexic şi MAE au intrat în legătură cu familia cetăţeanului român, asigurând-o că întreprinde toate demersurile pentru acordarea de asistenţă consulară cetăţeanului român reţinut", informează ministerul român de Externe.

Potrivit informaţiilor furnizate de familia sa, cetăţeanul român ar fi asistat la manifestaţiile stradale din Ciudad de Mexico în scopul fotografierii evenimentului, menţionează sursa citată.

Ambasadorul României la Ciudad de Mexico l-a contactat pe procurorul de caz, solicitând de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°