In mijlocul cartierului evreiesc, intre Kiraly utca si Dob utca, cateva ziduri zdrelite si innegrite de ani, cu ferestre oarbe, acoperite de folii negre de plastic. In jurul lor, civilizatia moderna cucereste teren cu fiecare centimetru patrat de sticla si otel cu care le insemneaza. Sunt ceea ce a mai ramas din Curtile Gojdu.
Ne strecuram cu rapiditate pe stradutele inguste, aproape pustii in ciuda orei destul de tarzii, si, pana sa apuc sa mai intreb cate ceva, insotitoarea mea imi face semn sa cobor. Fac pasul si, fara avertisment, ma trezesc intre moloz, ciment, schele. Privirea reuseste sa strabata aerul greu, intesat de praf si, lacoma, alearga peste ziduri, le atinge, le pipaie, incearca sa sechestreze totul, dupa care, ca un bumerang, imi trimite informatia: decadere si uitare. Daca nu ar fi schelele sprijinite de ziduri, ai putea crede ca te afli intr-un cimitir al caselor. Undeva la etaj, din spatele unei ferestre isi anunta insa prezenta, prin fluieraturi si clantanitul aparatului foto, unul dintre muncitorii care se ocupa cu restaurarea cladirilor. Pe stradutele din jur, traficul este blocat, cu exceptia masinilor firmei de constructii. Firma care apartine unui evreu, ca de altfel si cladirile care au alcatuit candva Curtile Emanuil Gojdu. Partea romana a reusit sa obtina doar ca singurei cladiri din intregul complex, restituita de statul maghiar Bisericii Ortodoxe Romane, sa i se pastreze stilul arhitectural original. In rest, vechile cladiri, din care o parte a fost de altfel demolata, vor primi o noua infatisare, demna de contemporaneitate. Si, ca in orice oras modern, in ansamblul final, un loc de cinste il va ocupa un centru comercial aflat acum aproape de finalizare.
UNIC. In singura cladire restituita BOR se gaseste capela ortodoxa
SCARI SPRE CER. Undeva, in zidul zdrentuit se ascunde o usa. Impinsa cu scartaieli, lasa sa se intre
