Dumitru Sîrbu, din Mărăşeşti, a fost trimis în judecată, la Panciu, pentru comiterea infracţiunii de furt. Procurorii au stabilit faptul că pe data de 20 iulie, tânărul i-a furat lui Nelu S. o borsetă, în care acesta avea, pe lângă bani şi acte personale, şi un pistol cu bile. La audieri, păgubitul a declarat că la scurtă vreme după furt, şi-a recuperat borseta, actele şi pistolul, mai puţin suma de 3.000 de lei, despre care a susţinut că a fost deposedat de Sîrbu.
Deşi a recunoscut fapta, Dumitru Sîrbu a precizat că în geantă s-ar fi aflat doar 100 de lei. El a adăugat că a scăpat de borsetă, aruncând-o în parcul oraşului, chiar în ziua în care a furat-o, speriat de faptul că ar fi putut avea probleme din cauza pistolului pe care l-a găsit în interiorul ei.