Un cercetător de la Universitatea din Miami, doctorul LaPerriere, citat de dr. David Servan Schreiber în cartea sa „Vindecă stresul, anxietatea şi depresia fără medicamente şi fără psihanaliză”, studiat efectul exerciţiilor fizice într-un moment greu al oamenilor; atunci când li se spunea că sunt seropozitivi.
Cercetătorii au descoperit că celulele natural killer(NK) sunt foarte sensibile la emoţiile noastre, iar primirea unui diagnostic fatal generează o cascadă de emoţii negative, cu efecte devastatoare asupra imunităţii. În perioadele de depresie şi de stres celulele NK nu se mai înmulţesc, tind să se dezactiveze, ceea ce afectează sistemul imunitar, în vreme ce, atunci când ne simţim bine, celulele NK lucrează foarte energic, chiar şi împotriva proliferării celulelor canceroase şi a celor implicate în producerea infecţiilor. Perriere a demonstrat că pacienţii care făceau exerciţii fizice în mod regulat, de cel puţin cinci săptămâni, erau protejaţi împotriva fricii şi a disperării, iar sistemul lor imunitar rezista mai bine când primeau diagnosticul dramatic.
Multe alte cercetări au arătat că jogging-ul este mai „tare” decât unele dintre cele mai spectaculoase antidepresive (au fost făcute studii comparative), dovedindu-se „un mare vindecător” al depresiei, al anxietăţii, un stimulator al sistemului imunitar (deci are un rol major în orice situaţie de boală). Acţiunea sa extraordinară despre care vorbim şi noi astăzi în mod special este legată de creierul emoţional al omului şi acţiunea exerciţiului fizic asupra emoţiilor negative, distructive, a emoţiilor care ne tulbură vieţile şi ne afectează profund sănătatea.
Pe de o parte, exerciţiile fizice regulate induc o creştere a nivelului de endorfine în creier, iar consecinţa imediată este o mai mare capacitate a oamenilor de a se bucura de lucrurile obişnuite, mărunte