Poliţistul dâmboviţean, care şi-a împuşcat iubita în noaptea de sâmbătă spre duminică iar apoi s-a sinucis, trecuse testul psihologic în luna noiembrie a anului trecut. Incidentul s-a petrecut în afara orelor de program, iar poliţistul avea dreptul să poarte arma la el, dar nu să o ţină încărcată.
"În jurul orelor 6,30 dimineaţa, adjunctul şefului de post Moreni a fost găsit decedat în maşina personală de către alţi colegi ai săi. O persoană de sex feminin a fost găsită în maşină, împuşcată şi prezentând semne vitale, aşa că a fost condusă la spital, pentru a i se acorda îngrijiri medicale", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, Alexandra Niculae, citat de Agerpres.
La nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa s-a constituit o echipă de cercetare în cadrul Biroului control intern care va stabili modul de folosire, manipulare şi folosire a armamentului din dotare, cât şi activitatea poliţistului în cauză.
Superiorii poliţistului susţin că acesta nu avea probleme disciplinare.
Iubita poliţistului, în vîrstă de 23 de ani, este în stare gravă. Medicii de la Spitalul Judeţean Târgovişte au luat decizia de a o trimite la Spitalul Floreasca din Capitală.
Poliţistul dâmboviţean, care şi-a împuşcat iubita în noaptea de sâmbătă spre duminică iar apoi s-a sinucis, trecuse testul psihologic în luna noiembrie a anului trecut. Incidentul s-a petrecut în afara orelor de program, iar poliţistul avea dreptul să poarte arma la el, dar nu să o ţină încărcată.
"În jurul orelor 6,30 dimineaţa, adjunctul şefului de post Moreni a fost găsit decedat în maşina personală de către alţi colegi ai săi. O persoană de sex feminin a fost găsită în maşină, împuşcată şi prezentând semne vitale, aşa că a fost condusă la spital, pentru a i se acorda îngrijiri medicale", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţ