Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seculici a fost ales preşedinte al CCIA Arad şi ar urma sa renunţe la şefia PDL Arad

Publicat in CityNews Alba, luni 20 mai 2013 ·

Preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, a fost ales în fruntea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Arad şi ar urma, potrivit unor surse din partid, să-şi anunţe, după 15 ani, demisia din funcţia de lider al democrat-liberalilor arădeni.

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Arad, convocată luna trecută, a avut loc luni, iar Gheorghe Seculici a fost ales preşedintele instituţiei, el ocupând această poziţie cu titlu interimar, după revocarea lui Nicolae Băcanu.

Seculici, care este preşedinte al democrat-liberalilor arădeni de 15 ani, a fost unicul candidat la şefia CCIA, fiind ales cu 214 voturi din 225 de votanţi, 11 voturi fiind anulate. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, nu a existat niciun vot împotriva candidatului, nici între cele anulate.

În cadrul întâlnirii, au fost revocaţi din Colegiul de Conducere al CCIA fostul preşedinte Nicolae Băcanu şi alţi doi membri, respectiv Tudor Caracioni şi Rareş Ciobanu.

În urma alegerii lui Seculici, acesta ar urma să-şi prezinte demisia din poziţia de lider judeţean al PDL. Surse din filială au confirmat corespondentului MEDIAFAX că Seculici a anunţat, zilele trecute, că îşi va prezenta demisia în cazul în care va prelua conducerea CCIA.

Potrivit surselor, în filiala judeţeană se fac pregătiri pentru organizarea alegerilor judeţene, aşteptându-se retragerea oficială a lui Seculici înainte de anunţarea calendarului.

La sfârşitul lunii martie, preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, arăta, într-un comunicat de presă, că şeful Camerei de Comerţ şi Industrie Arad Nicolae Băcanu a fost revocat din funcţie, în cadrul şedinţei Colegiului de Conducere al instituţiei.

"Amintim o serie de nereguli imputate fostului preşedinte, cum ar fi neconvocarea Adunării Generale a membrilor CCIA Arad în anul 2012, neprezentarea spre analiză a Raportului Comisiei de Cenzori pe anul 2011, neprez

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum o ora
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 6 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 4 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°