Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL, o alianţă căreia i-a trecut glonţul pe la ureche

Publicat in Jurnalul, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Ponta anunţă că s-a împăcat cu Antonescu, iar neînţelegerile vor fi rezolvate în cadru privat

Disputa tot mai zgomotoasă despre Roşia Montană a dus la o situaţie extrem de periculoasă pentru Uniunea Social Liberală, iar varianta ruperii nu a mai părut chiar atât de improbabilă. Concepută ca o alianţă politică care să funcţioneze cel puţin un ciclu electoral, iată că divergenţe reale sau dictate de poziţionări impuse de prezidenţialele de anul viitor au făcut ca Ponta şi Antonescu să intre într-un conflict evident. Pe de altă parte, s-ar putea spune că Uniunea Social Liberală are un blocaj evident în gestionarea puterii.

 Liberalul spune că dacă USL se rupe, Ponta ar trebui să demisioneze din funcţia de premier. “Dacă cineva îşi va imagina în PSD că Antonescu o să tacă aşa, ca la Partidul Comunist, sau o să meargă pe brânci, ca să iasă preşedinte susţinut de PSD, se înşală amarnic. Acest lucru îl ştiu şi domnul Ponta, şi toţi oamenii din PSD. După cum îl ştiu şi cei din PNL (...). Atitudinea, de multe luni de zile, nu a domnului Ponta personal, dar a postului său de televiziune, a multor oameni din PSD de a se comporta ca şi cum Preşedinţia României este ceva ce stă în seif pe la Cluj la domnul Rus şi ne-o dau sau nu ne-o dau nouă, liberalilor, sau mi-o dau sau nu mi-o dau mie, este de neacceptat. Oricum, Preşedinţia României se obţine de la cetăţenii României. Eu nu am înţeles niciodată protocolul şi angajamentele USL în sensul de a fi preşedinte pentru USL, pentru PSD, pentru România. Dacă voi fi preşedinte, voi fi pentru România. Dacă USL mă sprijină în această idee, bine, dacă nu, nu. Ca să punem simplu capăt acestor speculaţii, nu stau cu mâna întinsă la uşa PSD. PSD îşi respectă sau nu nişte angajamente politice, îl priveşte, dar cred că trebuie să încetăm cu acest subiect jenant. Acest subiect nu a fost deschis de mine, el nu a apărut acum, el e

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Mediafax acum 17 minute
Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă, a anunţat vineri poliţia suedeză. Ambasada israeliană se află în perimetrul izolat.

Medicul acuzat că a uitat o compresă într-o pacientă, plasat în arest la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
„La data de 16 mai a.c., bărbatul de 69 de ani, din Voluntari, cadru medical la un spital din municipiul Bucureşti, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, a fost prezentat magistraţilor. Faţă de acesta a fost dispusă măsura pr

MAE a început distribuirea materialelor pentru secţiile de votare din străinătate

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al MAE, distribuirea materialelor către secţiile de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024 a început joi. De asemenea, MAE anunţă că a finalizat miercuri distrib

Analişti: Preţurile metalelor preţioase au stins niveluri record în acest an, iar tendinţa ar putea continua

News.ro acum 3 ore
Preţurile aurului, argintului şi platinei au avut mare succes în acest an, iar analiştii spun că preţurile metalelor preţioase ar putea continua să atingă noi recorduri în lunile următoare, transmite CNBC. Preţurile metalelor preţioase au consemnat

FOTO Funcționarii din Guvern au intrat în grevă japoneză

HotNews acum 32 minute
Funcționarii din cadrul Guvernului au intrat vineri dimineață în grevă japoneză deoarece premierul Marcel Ciolacu le-a refuzat majorarea salariului de bază, potrivit Sindicatului angajaților din Executiv. Protest la Palatul VictoriaFoto: Sindicatul

Sora lui Kim Jong Un neagă un schimb de arme între Coreea de Nord şi Rusia, scrie KCNA

Mediafax acum 2 ore
Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, a negat din nou schimburile de arme cu Rusia, a relatat vineri agenţia de stat KCNA. Ea afirmă că sistemele de armament recent dezvoltate şi actualizate ale naţiunii nu sunt destinate vânzării că

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 52 minute
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

Programul pentru Noaptea Muzeelor 2024 la Constanța

Ziua Constanta acum o ora
„Noaptea Europeană a Muzeelor”, sărbătorită anual la data de 18 mai, este o acțiune inițiată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor. Acesta e

Directorul unei închisori a fost ucis în mașina sa. Acesta primise mai multe amenințări cu moartea de la deținuți

Ziare.com acum 2 ore
Directorul închisorii La Modelo, una dintre principalele unităţi penitenciare din Columbia, a fost asasinat joi la Bogota, după ce primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi, a anunţat preşedintele ţării, Gustavo Petro, relatează AFP. "Colonelul î

Nicolae Robu are cel mai ambițios proiect pentru Timișoara din ultimii 30 de ani (P)

Timpolis acum o ora
Foto: PNL Timiş Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL pentru Primăria Timișoara, are cel mai ambițios proiect de guvernare locală pentru Timișoara din ultimii 30 de ani. Programul de guvernare locală competentă și eficientă pentru Tim

Vremea

București
acum

13°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

15°
vin.

9°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°