În ciuda ploii torenţiale şi a vântului care făcea ca frigul să devină greu de suportat la sfârşit de mai, melomanii bucureşteni au ieşit totuşi din case dar au avut o mare dilemă: să se îndrepte către Operă sau către Ateneu? Pentru că, din păcate, în acelaşi timp se derulau adevărate evenimente, pe care nimeni nu ar fi trebuit să le rateze. La Opera Naţională, după mulţi ani de absenţă, a reapărut, în spectacol, soprana Anda-Louise Bogza, aplaudată la Viena şi la Roma, la Tokio şi la Arena din Verona, la München şi la Florenţa, apreciată şi de publicul nostru, de-a lungul vremii, în Toscasau Aida, iar acum, în fine, şi în Nabucco. Glasul său superb, amplu şi învăluitor, fără urmă de stridenţă sau excese de intensitate, dar cu o expresivitate perfect adaptată trăirilor personajului pe care îl întrupează, temperamental artistic şi muzicalitatea deosebită, s-au regăsit din plin într-un rol dificil şi solicitant, pentru multe soliste chiar riscant. Nu şi pentru artista formată la Bucureşti, dar stabilită la Praga, unde este solistă de marcă a Operei, frecvent invitată în teatre de primă importanţă. Am ascultat, în sfârşit, o Abigaille aşa cum ne doream, cu o interpretare inteligentă, gradată şi logic condusă până la ultima suflare a eroinei, încântând şi de această dată prin frumuseţea cu care ştie să cânte, alternând exploziile strălucitoare cu sensibilitatea momentelor în piano, răsplătită de spectatori cu aplauze şi ovaţii entuziaste. Din fericire, întreaga distribuţie a fost echilibrată, cu voci generoase şi în general dublate de capacitatea (sau măcar intenţia) de a creiona stări şi reacţii credibile, aşa încât am trecut cu vederea cele câteva „accidente“, ascultându-i din nou pe basul craiovean Sorin Drăniceanu şi tenorul clujean Cristian Mogoşan, alături de baritonul Ştefan Ignat, Oana Andra, Marius Boloş, Valentin Racoveanu sau Dorina Cheşei. Am adm