Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urme de explozibil, descoperite pe epava avionului polonez prăbuşit la Smolensk: TNT şi nitroglicerină pe 30 de scaune

Publicat in Mediafax, marți 30 octombrie 2012

Urme de explozibil au fost descoperite recent de experţii polonezi pe epava avionului prezidenţial polonez care s-a prăbuşit în aprilie 2010 la Smolensk, în Rusia, a afirmat marţi cotidianul conservator Rzeczpospolita.

"Testele au confirmat prezenţa unor urme de TNT şi nitroglicerină pe 30 de scaune. Aceste substanţe au fost descoperite la joncţiunea dintre carlingă şi o aripă", a afirmat cotidianul polonez.

Potrivit unei ipoteze a experţilor citaţi de Rzeczpospolita, aceste urme de explozibil ar putea proveni de la obuze neexplodate prezente în număr mare în regiunea Smolensk (vestul Rusiei), care a fost teatrul unor lupte crâncene în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Contactat marţi dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Parchetului militar polonez care supraveghează ancheta privind catastrofa de la Smolensk, Zbigniew Rzepa, a refuzat orice comentariu. El a anunţat că Parchetul se va pronunţa în legătură cu aceste descoperiri în jurul prânzului.

Teste efectuate imediat după catastrofă de experţii ruşi şi polonezi au exclus prezenţa unor materiale explozibile pe rămăşiţele aparatului.

"Trebuie să aflăm înainte de toate concluziile Parchetului, interpretările sale, să ştim care este sursa eventuală a acestor substanţe, descoperite conform cotidianului. Toate celelalte vor depinde de aceasta", a declarat marţi dimineaţă purtătorul de cuvânt al Guvernului, Pawel Gras, pentru postul public de televiziune TVP.

Avionul preşedintelui polonez Lech Kaczynski s-a prăbuşit la 10 aprilie 2010 în timp ce încerca să aterizeze pe o ceaţă densă la Smolensk, provocând moartea celor 96 de persoane aflate la bordul său. Teoriile conspiraţioniste privind acest accident circulă în continuare în Polonia.

Delegaţia poloneză urma să asiste la Katin, în apropiere de Smolensk, la ceremoniile de comemorare a 70 de ani de la masacrul ofiţerilo

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum 52 minute
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum o ora
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 2 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 46 minute
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 3 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Ordinul de Malta neagă orice legătură cu Paul de România / Ce susținuse avocatul în instanță: „A fost umilit”

HotNews acum o ora
Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul de Ierusalim, de Rodos şi de Malta (Ordinul Cavalerilor de Malta) a declarat pentru publicaţia Times of Malta că Paul de România nu are nicio legătură cu ei, după ce avocatul aşa-numit

Trump a fost amendat cu 9.000 de dolari, iar judecătorul de la New York îl ameninţă cu închisoarea dacă va continua să ignore ordinele de a nu-i mai critica pe cei implicaţi în dosarul „Stormy Daniels”

News.ro acum 4 ore
Judecătorul care prezidează procesul penal de la New York al lui Donald Trump l-a acuzat marţi pe fostul preşedinte american de sfidare a curţii şi l-a amendat cu 9.000 de dolari pentru declaraţii care, în opinia sa, au încălcat un ordin dat anterio

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°