Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO-VIDEO: Inaugurare SMURD la Sebeş şi Cîmpeni. Medicul Raed Arafat a participat la evenimente

Publicat in Alba24, vineri 27 aprilie 2012 ·

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba, Primăria municipiului Sebeş şi Primăria Oraşului Cîmpeni au inaugurat, vineri, cele două noi staţii SMURD la Sebeş şi Câmpeni.

Evenimentele care au început dis-de-dimineaţă au beneficiat de prezenţa invitatului de onoare Raed Arafat, medicul de origine palestiniană care a pus bazele Serviciului Mobil de Urgenţe Reanimare şi Descarcerare (SMURD), un serviciu medical de intervenție rapidă.

Începând cu ora 9.00, a avut loc inaugurarea sediului Gărzii de intervenţie şi a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din municipiul Sebeş la care au participat autorităţi locale din judeţene din Alba, inclusiv prefectul Ştefan Bardan şi vicepreşedintele CJ Alba, Sorin Bumb.

Oficialităţile s-au deplasat ulterior în centrul municipiului, unde au asistat la o defilare a personalului şi tehnicii de intervenţie şi demonstraţii de intervenţii cu utilajele din dotare la o simulare de accident rutier. Mulţimea care s-a strâns în număr mare pe strada Lucian Blaga au avut ocazia să vadă cum se desfăşoară o intervenţie ISU şi cum sunt salvate victimele prinse între fiarele contorsionate ale maşinilor avariate.

De la ora 15.00, se desfăşoară inaugurarea SMURD în oraşul Cîmpeni. Manifestările organizate cu acest prilej se vor desfăşura după următorul program:

Orele 12.00 – 13.00: Întâlnire de lucru pe tema asistenţei medicale de urgenţă în judeţul Alba – Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul Alba Iulia

Orele 15.00 – 16.40: Inaugurarea SMURD în oraşul Cîmpeni, exerciţiu demonstrativ şi prezentarea tehnicii de intervenţie – Piaţa Avram Iancu.

Începând cu anul 2009, a început procesul de operaţionalizare a componentei SMURD în municipiul Alba Iulia şi Aiud, iar în anul 2010 în municipiul Blaj. Profesionalismul şi eficienţa paramedicilo

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 7 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 7 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 6 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 9 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 11 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 12 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 9 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

12°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°