Sistemul sau, bazat pe axiomele einsteiniene, devine atit de rotund, incit autorul crede, spre deosebire de marele sau inaintas, ca nu mai are nevoie si de "variabila Dumnezeu", cum o numea Leibniz, si-l elimina pe Creator din Univers, cum o facuse Nietzsche altadata in filosofie. Dupa ce ne-a explicat ca nu exista Dumnezeu si ne-a avertizat sa luam seama la extraterestri, la 70 de ani, marele fizician S. Hawking descopera „cel mai mare mister al Universului" (conform unui interviu din New Scientist), la care zice ca se gindeste cit e ziua de lunga: femeia. Acum inteleg altfel si pictura lui Balasa din aula Universitatii. Nu cred ca Hawking o cunoaste, dar iata ca pictorul roman l-a premers pe marele fizician britanic sau, cel putin, e vorba despre inca un caz de sincronicitate a ideilor. Am, insa, citeva probleme cu cel mai mare fizician de la Einstein incoace, caruia i-am citit doar cartile de popularizare a stiintei, ca si pe cele ale confratilor sai J. Tipler, D. Bohm, sau ale celebrilor matematicieni H Penrose si I. Stewart, eu nefiind un specialist in domeniu. In primul rind, sistemul lui Hawking este unul pur stiintific, iar stiinta nu e tocmai cea mai buna cale de a-l intui pe Dumnezeu. E in noi ceva mai profund, chiar decit noi insine, cum spunea cineva. Istoria stiintei e plina de erori si de presupozitii (axiome) care partializeaza si subiectivizeaza cimpul cunoasterii. Cel mai recent exemplu este chiar cel al lui Einstein, care introdusese celebra limita a vitezei luminii in vid, ce sta la baza intregii teorii a relativitatii si care este contrazisa acum prin experimentele de la CERN. Marturisesc ca mi se parea si ilogic sa explici un univers infinit cu ajutorul unei astfel de variabile finite, limitative. Avem de-a face, inca o data, cu un caz particular, iar fizicienii relativisti au perfectionat o suta de ani un adevar partial si relativ. Timpul si dez