Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au reuşit, în premieră, instrumentarea unui dosar într-o afacere greu de agăţat şi de probat: mafia retrocedărilor condiţionate. Un jurist din Primăria Capitalei şi un angajat al unei firme care administrează imobilele naţionalizate au fost prinşi în hăţişul cesionărilor drepturilor litigioase.
„Nu, n-au suflet, nu mai au nimic. Dacă vorbeşti cu ei ceva şi ai bătut palma, rămâne aşa. Da' nu, nu merge să negociezi. Ei ştiu că au monopolu' şi fac ce vor" - aşa îi descria Gabi Paraschiv fostei notăriţe Marilena Carmen Popa pe funcţionarii „cei răi", care se opun interesat satisfacerii cererilor de retrocedare a imobilelor confiscate de comunişti.
Mai citeşte şi:
Procesele privind retrocedările abuzive, întârziate din cauza tergiversării expertizelor
Gabi Paraschiv (38 de ani) era referent la SC Apolodor SA, firma Primăriei care se ocupa şi de administrarea imobilelor naţionalizate. Prietenul său, Rareş Neagu (32 de ani), era consilier juridic la Primăria Capitalei. Cei doi au pus la punct o metodă de a se îmbogăţi rapid prin intervenţii la persoane sus-puse care aveau competenţa să rezolve dosarele de retrocedare a unor imobile.
Metoda de lucru erau aşa-numitele „retrocedări condiţionate" - în care condiţiile le puneau chiar ei. Paraschiv şi Neagu au fost arestaţi la 16 noiembrie 2010, în urma unui flagrant, şi au fost trimişi în judecată pentru trafic de influenţă şi complicitate la această infracţiune.
A cumpărat sediul unei policlinici
Fosta notăriţă Marilena Carmen Popa a crezut că face o afacere bună când a decis să investească banii în achiziţionarea unor drepturi succesorale şi litigioase ale unor imobile.
În aprilie 2007, ea a achiziţionat drepturile succesorale asupra unui teren de 339 de metri pătraţi şi asupra a două corpuri de casă din centru