Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Social-democratii "exporta" razboiul din PSD in PE

Publicat in Romania Libera, vineri 29 ianuarie 2010 · ·

Victor Bostinaru, sustinut de Adrian Severin, puternic contestatar al lui Mircea Geoana, urmeaza sa fie schimbat de la sefia grupului PSD din Parlamentul European. El se afla din iulie 2009 in fruntea eurodeputatilor PSD, "ghidat" de Adrian Severin, ales vicepresedinte al grupului Partidului Socialistilor Europeni. Deocamdata lucrurile sunt destul de neclare. Rovana Plumb si Daciana Sarbu spun ca Bostinaru si-a prezentat demisia din functia de lider al delegatiei. Victor Bostinaru admite ca ar exista discutii despre sefia grupului, dar refuza sa dea detalii. Cele doua contestatare ale lui Bostinaru i-au imputat acestuia "probleme de comunicare", dar au sustinut ca discutiile nu ar avea legatura cu certurile de la Bucuresti, desi tabara lui Adrian Severin s-a remarcat in ultima vreme prin virulente critici la adresa lui Mircea Geoana, inclusiv prin faimosul raport al Institutului "Ovidiu sincai", condus si de Severin.

Totusi, contestatarii lui Bostinaru admit ca disputa din grupul PSD din PE se va transa, cel mai probabil, dupa ce se vor limpezi apele partidului la congres. Pentru sefia grupului a fost avansat pana acum doar numele Corinei Cretu, sustinuta de Ion Iliescu, dar nu este exclus sa fie formulata si o propunere din partea taberei Geoana.

In paralel, la Bucuresti a aparut ieri o candidatura-surpriza la sefia PSD. Este vorba de Andrei Alexandru, fost consilier al lui Ion Iliescu si Nicolae Vacaroiu. Acesta si-a justificat decizia, pentru Romania libera, prin experienta de aproape 20 de ani pe care o are in PSD. "Cunosc bine si istoria, si culisele acestui partid, cunosc bine acest partid, cu bune si rele, dar mai ales cu rele", a declarat Alexandru. El a adaugat ca ar fi vorba de o initiativa personala si a refuzat sa dea detalii despre filialele ce l-ar sustine. Anuntul lui Alexandru a fost comentat ironic de actualul lider al PSD, Mir

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 4 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 8 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 9 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°