Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REFERENDUMUL CCR: DA sau NU. Trebuie schimbat modul de numire a JUDECĂTORILOR CURŢII CONSTITUŢIONALE?

Publicat in Gandul, miercuri 22 august 2012 ·

Decizia Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului din 29 iulie a readus în discuţie modalitatea de numire a magistraţilor. În faţa unui verdict nefavorabil, USL a reclamat politizarea CCR şi faptul că judecătorii nu sunt independenţi. Cu toate acestea, nu doar în România magistraţii Curţii Constituţionale sunt desemnaţi cu susţinere politică, acest lucru fiind valabil foarte multe ţări ale Uniunii Europene. În Germania chiar, judecătorilor constituţionalişti nu li se interzice să facă parte din partide, cutuma fiind însă ca aceştia să se suspende pe perioada exercitării mandatului.

VOTAŢI AICI:Trebuie schimbat modul de numire a JUDECĂTORILOR CURŢII CONSTITUŢIONALE?

Stanomir: Membrii Curţii Constituţionale este firesc să se bucure de sprijin politic

Numirea membrilor Curţilor Constituţionale este o decizie politică în majoritatea statelor europene, potrivit informaţiilor disponibile pe site-urile a 11 dintre instituţiile al căror rol este garantarea supremaţiei Constituţiei. Conform unei analize realizate de gândul, în Europa judecătorii Curţii Constituţionale sunt numiţi în general de preşedintele statului şi de către Parlament, la fel ca şi în România, sau doar de şeful statului, care trebuie să aibă însă şi un consens din partea parlamentarilor.

Este posibil ca numirea judecătorilor CC în România să nu mai fie o decizie politică? Profesorul de drept constituţional Ioan Stanomir, fost preşedinte al Comisiei prezidenţiale de analiză a regimului politic şi constituţional, este de părere că practica europeană arată că la numirea membrilor Curţii Constituţionale se au în vedere două criterii: criteriul profesional şi criteriul politic.

"Membrii Curţii Constituţionale este firesc să se bucure de sprijin politic, dar asta nu înseamnă că ei trebuie să se subordoneze preşedintelui sau partidului care i-au numit, ci asumarea un

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 2 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 43 minute
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 22 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum 21 minute
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

DNSC, atenţionare pentru cei care fac cumpărături online: Infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, profitând de graba, neatenţia şi entuziasmul cumpărătorilor

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică - DNSC vine, miercuri, cu o atenţionare pentru cei care fac cumpărături online, arătând că infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, pr

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum o ora
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 3 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 5 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum 3 ore
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°