Reluarea modelului eminescian

Nichita Stănescu este, după Eminescu, poetul român cu cea mai mare încărcătură culturală, cultura fiind aici înţeleasă în toate direcţiile posibile, de la literatură, artă şi religie la ştiinţă şi filosofie. Ceea ce urmează este un exerciţiu de parcurgere a unor texte ale sale într-o lectură liberă de orice prejudecăţi, deci fără o încadrare prealabilă în vreun compartiment, de orice natură ar fi el. Evident, vom dezvolta acest exerciţiu în orizontul cultural al autorului acestor rânduri. Nu este vorba de a emite ipoteze asupra a ce anume a vrut autorul să spună, iar singurul caz în care ne vom deroga de la acest principiu va fi pus clar în evidenţă. Nu este vorba nici de a specula asupra orizontului cultural al lui N.S., cu singura excepţie a referirii la ciclul Alef la puterea alef . Trimiterile culturale pe care le vom propune puteau sau nu să fie asumate de poet, dar niciun poet nu poate conştientiza toate virtualităţile operei sale. Această operă îşi ia zborul şi semnifică independent de orice intenţie şi de orice capacitate a sa de raportare a gândirii şi trăirilor sale la reprezentări propuse de alţi autori. Cititorul devine stăpânul, ei, în funcţie de capacităţile şi cultura sa, decide ce anume semnifică opera în discuţie. Un exerciţiu asemă nător, dar de proporţii mai mari, am propus pentru Eminescu (în Întâlnirea extremelor, Ed. Paralela 45, 2005) şi tot acolo se află un prim exerciţiu privindu-l pe Nichita Stănescu, bazat pe articole prealabile în reviste de cultură. Acum, totul este reunit în Paradigme universale (ediţie integrală. Edit. Paralela 45, 2010). Textul de faţă este o regândire, cu ameliorări şi noi dezvoltări, a exerciţiilor anterioare. În particular, referirea la eminescianismul lui Nichita se face aici pentru prima dată.

Apropierea mea de Nichita

Mai întâi i-am citit unele