Nu-mi ajunge un întreg ziar să le mulţumesc celor care, la Târgul de Carte Gaudeamus, au rezistat cu stoicism unor cozi imense doar pentru a obţine un autograf pe „Crimele Revoluţiei".
„N-am mai stat la o coadă ca asta de pe vremea lui Ceauşescu", constata un profesor pensionar, la capătul a două ore de aşteptare. Nu am avut suficiente cuvinte pentru a-i mulţumi. Pe toţi cei care ne-au onorat prin prezenţa la standul Adevărul îi asigur de preţuirea unui modest autor de carte. Adică a subsemnatului.
Mi s-au umezit ochii când l-am văzut pe Ionel Dumitru, unul dintre militarii ciuruiţi la Otopeni în zorii zilei de 23 decembrie 1989. Ştiam că fusese doborât de gloanţe şi că, după operaţii complicate, supravieţuise miraculos. Era unul dintre personajele tragice ale cărţii mele, rămăsese practic fără un şold, dar nu a vrut să intre în faţă pentru un autograf. A preferat să înfrunte coada aşa cum în urmă cu 21 de ani înfruntase moartea.
În faţa autorului s-au prezentat, în două zile diferite, urmaşii a doi martiri căzuţi în decembrie '89. Vineri mi-am pus semnătura pe cartea lui Ciprian Balint, care la Revoluţie avea 12 ani. Tatăl său, Petru Balint, a fost ucis la Otopeni, în autobuzul care-i ducea la lucru pe angajaţii aeroportului. Luni a venit Costin Buciu, al cărui părinte, colonelul Gheorghe Buciu, a fost împuşcat mortal în noaptea de 22 spre 23 decembrie, la Televiziune. În urma ofiţerului a rămas un orfan de 15 ani.
Un cititor, Alin Stoica, avea pregătită şi o soluţie pentru Ion Iliescu: „L-aş angaja la Cimitirul Eroilor Revoluţiei, să se întâlnească în fiecare săptămână cu părinţii care aprind lumânări la căpătâiul copiilor ucişi! Şi să dea ochii cu privirile inocente ale eroilor de pe cruci".
Regizorul Radu Gabrea mi-a atras atenţia: „Cartea dumitale a înfăptuit deja un miracol!". M-am lămurit despre ce era vorba: l
