Mii de protestatari, în mare parte agricultori, au manifestat joi în faţa Camerei Deputaţilor din Roma împotriva finanţării din partea statului italian a "brânzei italiene" produsă în România. Protestul face parte dintr-o campanie de amploare pentru apărarea brandului "Made in Italy", scrie HotNews.ro.
Iniţiativa aparţine organizaţiei "Coldiretti", care reuneşte agricultorii italieni la nivel naţional, şi a fost susţinută de sute de primari şi reprezentanţi ai asociaţiilor de consumatori şi ecologiste, care s-au alăturat manifestanţilor.
Principala ţintă a protestatarilor este brânza făcută în România şi vândută drept produs italian autohton. "Italienii finanţează brânza de tip pecorino, dar românească" - a fost unul din sloganurile protestatarilor, care au declanşat o adevărată campanie în apărarea produselor alimentare "made în Italy".
În ultimii ani, statul italian a contribuit, prin fonduri publice, la susţinerea producţiei unor alimente tradiţionale, care în loc să fie prelucrate integral în Italia, sunt aduse din România.
În vizorul "Coldiretti" a intrat societatea românească "Lactitalia", cu 69,5% capital privat italian. Restul de 29,5% aparţine societăţii de stat Simest, controlată de Ministerul Dezvoltării Economice din Italia. "Lactitalia" ar beneficia astfel, direct, de subvenţii de stat pentru promovarea produselor italiene originale.
Reprezentanţii "Coldiretti" au expus în faţa jurnaliştilor mostre de produse "tradiţionale" italieneşti- caşcaval "cacciotta" şi "pecorino", făcute însă în România.
"Iată un exemplu edificator de cum statul favorizează delocalizarea şi, în acest mod, face concurenţă neloială directă producătorilor italieni, exploatând valoarea brandului "Made în Italy", care este adevăratul patrimoniu al ţării noastre, dar este deseori banalizat, uzurpat şi co