Unul dintre cele mai iubite cluburi, Rapid Bucureşti, împlineşte vineri vârsta de 87 de ani. Încă de la constituire, la 25 iunie 1923 şi până acum, echipa din Giuleşti a parcurs o istorie zbuciumată, condusă după afirmaţia ''mai bine o bară frumoasă decât un gol urât''.
În această perioadă sunt cuprinşi şi cei 10 ani de Divizia B, ori ratările, la mustaţă, ale principalelor obiective de performanţă. Tot aici intră şi etapele de glorie, precum cele şase cupe consecutive ale României, record încă neegalat.
Din palmaresul clubului amintim: 3 titluri de campioană a României: 1967, 1999 şi 2003, de 14 ori vicecampioană, 8 clasări pe locul trei, 13 Cupe ale României, 4 Supercupe.
Dintre performanţele externe rememorăm: este prima echipa românească ajunsă în finala unei competiţii europene intercluburi: Cupa Europei Centrale (1940), câştigătoare, de doua ori, a Cupei Balcanice intercluburi, câştigătoare a Campionatului European Feroviar- 1968.