Criza a devenit un modus videndi în Europa Centrală şi de Est, emoţiile s-au mai estompat, pericolul unei retrageri masive a capitalului străin nu s-a materializat, iar printre previziunile încă marcate de pesimism şi-au făcut loc şi aşteptări optimiste la prima conferinţă financiară regională organizată la fiecare început de an la Viena.
Guvernatorul băncii Austriei Ewald Nowotny n-a mai pus pe jar ţările care depind mai mult sau mai puţin de băncile de la Viena aşa cum o făcea în urmă cu un an şi nici Herbert Stepic, carismaticul şef al Raiffeisen Bank International, n-a mai ieşit la rampă.
Chiar dacă organizatorii au raportat una dintre cele mai numeroase participări înregistrate de-a lungul anilor, panelul guvernatorilor din regiune - una dintre cele mai prizate dezbateri şi la care România este reprezentată în mod obişnuit de viceguvernatorul BNR Cristian Popa, a debutat cu multe scaune goale. Temperatura discuţiilor nu a mai crescut ca în anii trecuţi, vorbitorii insistând mai mult pe ameninţările la adresa independenţei băncilor centrale - cu exemplificare pe situaţia din Ungaria, unde guvernatorul Andras Simor se apropie de finalul unui mandat extrem de solicitant, dar şi pe principiile care vor sta la baza proiectatei uniuni bancare şi a poziţiei pe care o vor avea băncile locale, neafiliate unor grupuri internaţionale.
În preambulul conferinţei Andreas Treichl, şeful Erste - care controlează cea mai mare bancă din România, s-a arătat mai degrabă pesimist din cauză că nu vede creştere pe pieţele pe care grupul său este prezent. "Cred că situaţia va rămâne dificilă, iar pieţele au luat-o puţin înaintea realităţii la acest început de an. Va fi un an în care se va vedea şi mai mult diferenţa dintre cei care au luat decizii bune, şi ca atare o vor duce mai bine, şi cei care au făcut greşeli şi o vor duce şi mai rău. Continuăm să trăim vremuri