Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La francezi prin decret prezidenţial, la români prin hotărârile consilierilor. Numirile în funcţia de CEO la RATB, un business de 166 de milioane de euro, se fac fără concurs şi fără listă de candidaţi

Publicat in Ziarul Financiar, marți 15 noiembrie 2011 ·

Numirea în funcţie a lui Viorel Popescu la conducerea RATB, o companie cu afaceri de 166 de milioane de euro şi peste 11.000 de angajaţi, scoate la iveală, din nou, modalitatea defectuoasă de atribuire a funcţiilor de cel mai înalt nivel la o companie de stat.

Decizia s-a luat în cadrul unei şedinţe a Consiliului General al Muncipiului Bucureşti, deşi subiectul nu era trecut pe ordinea de zi, postul nu a fost scos la concurs, un singur candidat propus pentru funcţie a fost şi ales, iar motivele revocării fostului şef - Adrian Criţ - întârzie să apară. ZF nu a reuşit încă să obţină CV-ul noului şef al RATB. În timp ce în Paris şeful RATP (echivalentul RATB al francezilor) este numit printr-un decret semnat de preşedintele ţării, iar în Viena postul de director general al Wiener Linien este ocupat prin concurs, la Bucureşti numirile în funcţia de director general al unei companii de stat - indiferent dacă e vorba de RATB, Tarom sau CNADNR - se fac încă după nişte criterii netransparente.

"Alegerea unui nou şef la o companie precum RATB trebuie făcută după ce sunt stabilite criterii de competenţă atât de către cei care au ani de experienţă în domeniu, cât şi de către echipa cu care va lucra direct. Şeful RATB ar trebui să fie o persoană extraordinar de bine organizată, să fie un project manager bun, să aibă o orientare către clienţi, să aibă mintea deschisă, să vadă ce se întâmplă şi în regiuni geografice climatic asemănătoare nouă, dar să vadă şi tot ceea ce înseamnă partea de inovaţie în zona de transport", este de părere Mihaela Damian, country manager al firmei de executive search SpenglerFox, parte a grupului Grafton.

Şefii companiilor echivalente a RATB din Viena şi Paris, două dintre capitalele europene recunoscute şi apreciate pentru calitatea serviciilor de transport public, sunt de ani buni în funcţia de CEO. CV-urile lor se af

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 6 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 9 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum 8 ore
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°