Şcolit în SUA, unde a şi obţinut licenţa în anii '90, Vişoiu spune că "la TAS, nu mai sînt român, ci doar reprezentant al acestui for. Eu doar asigur partea care mă alege ca arbitru TAS că procedura de judecată e corectă şi transparentă".
Tribunalul Sportiv de la Lausanne nu înseamnă pentru noi doar litigii fără sfîrşit exportate de Liga 1 şi rezolvate de judecătorii din Elveţia. Asta fiindcă din iulie 2011, România a ajuns să aibă şi un reprezentant la TAS: Dan Vişoiu (41 ani), avocat la firma Biriş-Goran, din Bucureşti.
El are deja la activ 3 cazuri în care a fost desemnat arbitru TAS, două speţe fiind din România. Cu accentul său uşor american se scuză însă că nu poate oferi detalii: "Nu am voie să vorbesc despre aceste cazuri decît dacă sentinţele ar fi fost făcute publice sau dacă părţile sînt de acord".
Recomandat de COSR
Povestea lui începe din '79, cînd familia Vişoiu a emigrat în SUA. Iar în '96 Dan termina Dreptul şi intra în Baroul din Florida. Un an mai tîrziu a revenit în Europa unde a lucrat pentru o firmă de avocatură cu sediul la Budapesta. Aici, primul contact cu dreptul sportului s-a petrecut în '97, cînd a reprezentat Federaţia Ungară de Polo într-un litigiu cu Federaţia Internaţională de Nataţie: "Făcusem un curs de sport law în facultate şi mi-a plăcut foarte mult acest domeniu".
S-a întors în România abia în 2004 şi s-a implicat repede în lumea sportului, numărîndu-se printre fondatorii Comisiei de etică a COSR. Îşi aminteşte că "acum trei ani, mă uitam pe listele de arbitri TAS şi am văzut că nu e nici un român. Am vorbit cu domnul Morariu, preşedintele COSR, şi am zis să încerc. Forul condus de dînsul mi-a şi dat o recomandare pentru Lausanne".
Acceptat la TAS după doi ani
Ca să ajungă arbitru la TAS, orice avocat trebuie să facă parte dintr-un for sportiv naţional, care să-l propună. Dan Vişoiu şi-a d