Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO In Marea Britanie au inceput sambata festivitatile dedicate Jubileului de Diamant al Reginei: se implinesc 60 de ani de la incoronarea Elisabetei a II-a

Publicat in HotNews, sâmbătă 2 iunie 2012 ·

Britanicii celebreaza incepand de sambata, timp de patru zile, Jubileului de Diamant al Reginei, respectiv implinirea a 60 de ani de la urcarea pe tron a Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, scrie AFP.

Festivitatile se anunta grandioase, la inaltimea evenimentului: este pentru a doua oara cand un suveran britanic serbeaza un jubileu de diamant, dupa Regina Victoria in 1897.

Cu ocazia acestui eveniment, strazile si vitrinele magazinelor au fost decorate in culorile drapelului regatului, iar buticurile sunt pline de suveniruri cu efigia Reginei Elisabeta a II-a, care a urcat pe tron in 1952, la varsta de 25 de ani.

Startul manifestarilor a fost dat sambata de cursa hipica de la Epsom, in sudul Londrei. Regina, in varsta de 86 de ani, a asistat fara stres, intrucat niciun cal din echipa sa nu a participat anul acesta la derby.

Festivitatile populare incep cu adevarat duminica, printr-o impozanta parada nautica ce se desfasoara pe Tamisa. O mie de ambarcatiuni participa la acest eveniment, o premiera in ceea ce priveste amploarea sa, potrivit organizatorilor.

Regina participa la parada intr-o ambarcatiune regala decorata somptuos in culorile rosu si auriu, fiind insotita de mai multi membri ai familiei, intre care printul William si sotia sa, Kate. Un milion de persoane sunt asteptate pe malurile Tamisei pentru a urmari acest spectacol ce va dura trei ore.

Luni, festivitatile se vor concentra in cursul serii, cu un picnic in gradinile Palatului Buckingham, unde 10.000 de persoane selectate la intamplare vor degusta preparatele bucatarului de trei stele Heston Blumenthal.

Va urma apoi un concert in fata Palatului Buckingham. Pe afis: Paul McCartney, Elton John, Kylie Minogue, pianistul Lang Lang. Concertul va fi transmis in direct de BBC.

M

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 19 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 27 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

[P] Plafonarea gândită de PSD a adus beneficii pentru toată lumea: consumatori, companiile din energie și stat

HotNews acum o ora
Schema de plafonare a energiei, introdusă de Guvernul condus de Marcel Ciolacu și prelungită până la 1 aprilie 2026, a împiedicat o explozie a prețurilor, a dus la reducerea inflației și le-a oferit consumatorilor casnici și economici predictibilita

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 31 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 15 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

VIDEO O tornadă ucigașă a distrus un orășel din Iowa

HotNews acum 2 ore
O puternică tornadă a trecut a făcut ravagii marți într-un orășel din Iowa, ucigând mai multe persoane și rănind cel puțin 12 oameni, au anunțat autoritățile, potrivit Reuters. Orașul Greenfield din Iowa după o tornadă majorăFoto: Hannah Fingerhut /

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

23°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°