Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Subiectele Zilei: Ultimul tun al celui mai mare devalizator al tarii. Cum a topit Vintu 180 de milioane de euro; Cu cat te despagubeste asiguratorul daca nu ai anvelope de iarna; Cazimir Ionescu, revolutionar: "Puteam sa fiu ofiter acoperit"; Vandut de Ceausescu pe 10.000 de marci, a vazut cum cade Zidul din Berlin

Publicat in HotNews, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

Ultimul tun al celui mai mare devalizator al tarii. Cum a topit Vintu 180 de milioane de euro. Afacerea Petromservice SA reprezinta ultimul tun al celui mai mare devalizator din Romania post-decembrista, Sorin Ovidiu Vintu. Prejudiciul retinut de procurorii Parchetului General in dosarul Petromservice SA este de 180 de milioane de euro. La prima strigare, caci, noteaza aceiasi procurori in Referatul prin care au solicitat Tribunalului Bucuresti arestarea lui SOV, din conturile companiei au disparut, in ultimii ani, peste 320 de milioane de euro. Figura serioasa si timorata, cu care Vintu s-a prezentat, ieri, in fata judecatorilor Tribunalului Bucuresti, si care a inlocuit-o pe cea ironica si sfidatoare, cu care obisnuise opinia publica, tradeaza gravitatea situatiei. Ceea ce era si cazul, dat fiind faptul ca, initial, Petromservice a avut menirea de a fi detinuta de Asociatia Salariatilor din cadrul Petrom. Motiv pentru care compania mama a si renuntat la numeroase active, dar si contracte externalizate, in favoarea societatii nou infiintate, scrie EVZ.

De ce iubim Romania. Olandezul Johan din Titan: "Parcul IOR e o minune, mai frumos decat parcul central din Amsterdam. Dar daca ma imbolnavesc, ma duc in Olanda". A hotarat sa traiasca in Romania tocmai pentru motivele care ii determina pe cei mai multi romani sa caute o viata mai buna in alta parte: oamenii, lipsa de organizare, absenta regulilor, haosul. Plictisit de Olanda, pe care o caracterizeaza ca fiind supraorganizata si previzibila, o tara care a ajuns sa se concentreze pe forma, si nu pe fond, Johan Bouman, in varsta de 34 de ani, a decis sa se mute in Romania, in 2008. Locuieste in cartierul Titan din Bucuresti de mai bine de patru ani, alaturi de sotia sa, Ana Maria, si fetita lor. Lucreaza ca traducator pentru firme internationale, companii farmaceutice si Parlamentul European. Pentru ca se gan

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 25 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°