Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filmul crimei de poliţist văzut prin ochii ucigaşului

Publicat in Adevarul, vineri 26 martie 2010 ·

Gheorghe Breazu, tânărul acuzat că l-a ucis toamna trecută pe poliţistul de frontieră Tiberiu Sîrbu i-a povestit judecătorului filmul crimei, care la vremea respectivă a şocat o ţară întreagă şi a mobilizat forţe impresionante.

Totul a început la un bar la care Breazu şi prietenii săi, printre care doi minori, au băut şi s-au „afumat” bine. De la bar cei cinci au plecat, în jurul orei 2.00 în căutarea unor maşini pe care să le spargă şi să fure ce le pică la mână. „Eu m-am dus mai în faţă cu bicicleta la colţ şi alţi doi au încercat să spargă maşinile din faţa sediului Poliţiei de Frontieră”, a povestit tânărul acuzat de crimă. Când poliţistul i-a observat pe spărgătorii de maşini, aceştia au luat-o la fugă. „Au strigat «fugiţi că vine un om». Atunci a început cineva să mă lovească cu bastonul. Eram beat şi era întuneric. Nu am ştiut că este poliţist”, a mai mărturisit Breazu.

Agentul Tiberiu Sîrbu a scos pistolul şi a tras trei focuri de avertisment. „Eu nu am făcut armata. Când am auzit focurile de armă m-am şocat şi mi-am mai revenit din beţie”, a mai povestit ucigaşul. Văzând că nu o scoate la capăt cu poliţistul, Gheorghe Breazu, poreclit în copilărie Ghiţulică Hoţul, a cerut ajutorul prietenilor, însă aceştia erau plecaţi deja. A fost momentul decisiv în care ucigaşul s-a încăierat cu victima şi a urmat dezastrul. „În încăierare l-am prins de mână şi cum i-am sucit mâna pistolul s-a descărcat. Atunci i-am luat pistolul, m-am urcat pe biciletă, iar după 100 de metri am aruncat arma în iarbă şi am plecat acasă”, a mai spus Breazu.

Ucigaşul poliţistului susţine că vestea că agentul a murit împuşcat a aflat-o abia a doua zi la prânz de la ştiri. „Eu nu am ştiut că e mort pentru că m-a mai urmărit 150 de metri cu maşina. Am aflat la prânz că a murit. Am fugit din ţară de frică. Mă simt vinovat de moartea lui, dar nu l-am împuşcat eu. S-a împu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 14 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 19 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 36 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

Jurgen Klopp nu se vede preşedinte al FIFA: Probabil că nu aş supravieţui în această mare de rechini

News.ro acum o ora
În timpul conferinţei de presă de vineri, Jürgen Klopp s-a imaginat pentru o clipă preşedinte al FIFA. Actualul antrenor al lui Liverpool a afirmat că "nu va supravieţui în această mare de rechini". "Imaginaţi-vă dacă aş deveni preşedintele FIFA. Es

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°