„Moartea unui preşedinte“ - aşa şi-a intitulat William Manchester volumul-document publicat după asasinarea lui John F. Kennedy la 22 noiembrie 1963.
America părea atunci îngenuncheată, căci lovitura era cu adevărat năucitoare. Dar vitalitatea acestei naţiuni a făcut-o să depăşească momentul şi să renască mai mândră şi mai puternică, aşa cum avea s-o facă şi după doborârea turnurilor gemene la 11 septembrie 2001.
În aceste zile, Polonia a preluat martiriul Americii. Miliarde de pământeni sunt cu ochii pe drama unei naţiuni care şi-a pierdut într-o clipă nu doar preşedintele, ci şi mulţi alţi demnitari de frunte. Miliarde de pământeni, de la locuitorii marilor oraşe la băştinaşii junglei tropicale, simt fiorul unei solidarităţi emoţionante. Un gând bun, o părere de rău, un moment de reculegere sau o lacrimă vărsată în tăcere sunt tot atâtea manifestări ale omeniei care sălăşluieşte în profunzimea speciei noastre. În astfel de clipe nu mai există oameni buni şi oameni răi. Există doar oameni, a căror respiraţie însumată dă naştere unui uragan capabil să cureţe lumea de gânduri rele. În faţa răului, suntem cu toţii mai buni.
Polonia nu este o naţiune oarecare pe harta Europei, ci una trecută prin încercări teribile de-a lungul istoriei. Apogeul nenorocirilor a fost atins în secolul XX, când polonezii au trăit dubla oroare hitleristo-sovietică. Au fost ocupaţi, deportaţi, exterminaţi, comunizaţi. Ţara lor a fost împărţită banditeşte între cei doi mari nebuni ai planetei: Hitler şi Stalin. Au fost ani când existau polonezi, dar nu mai exista Polonia.
Şi totuşi, Polonia a renăscut! N-au putut-o şterge de pe faţa pământului nici demenţa războinică a lui Hitler, nici comunismul impus de Stalin. N-o va doborî nici cel mai cumplit accident aviatic! Chiar şi decapitată, Polonia merge mai departe. Iar tonele de ceară vărsate din lumânările aprinse, pr
