Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antena 3, urmărită penal pentru complicitate la şantaj. Mihai Gâdea, audiat ca martor

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 25 iulie 2013 ·

Mihai Gâdea a fost audiat ca martor, joi, de către procurorii DNA, în dosarul în care Societatea Antena 3 SA, pe care o reprezintă în calitate de director general, este acuzată de complicitate la şantaj.

Directorul general al Antena 3, Mihai Gâdea, a declarat, joi, după audierile de la DNA, că a fost audiat în calitate de martor, în dosarul în care Sorin Alexandrescu e acuzat de şantaj şi şi-a exprimat convingerea că acuzaţiile de complicitate la şantaj aduse postului pe care îl conduce sunt nefondate.

"Sunt doi procurori care pun tot felul de intrebări, incercând să vadă ce legături există între Antena TV, Antena 3, care e organizarea, organigrama, nimic spectaculos, in aces caz nu avem niciun fel de legătură, ei trebuie să investigheze, dacă vor ajunge la alte concluzii, vom vedea. Convingerea mea fermă e că Antena 3 nu are nicio legătură cu acest caz", a punctat Mihai Gâdea.

Societatea comercială Antena 3 SA este urmărită penal pentru complicitate la şantaj, în dosarul în care sunt cercetaţi Sorin Alexandrescu, Camelia Voiculescu, George Matiescu, SC Antena TV Group şi SC Intact Publishing SRL, a anunţat, joi, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Directorul general al Antena 3, Mihai Gâdea, şi Mugur Ciuvică au venit, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a da declaraţii în calitate de martori în acest dosar.

Directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV.

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 27 minute
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Netanyahu ”respinge cu dezgust” mandatele de arestare cerute de Curtea Penală Internaţională

News.ro acum 34 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât pe numele său, cât şi pe numele unor lideri ai mişcării islamiste pale

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 47 minute
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 3 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Mediafax acum 2 ore
Premierul spune că a discutat despre această investiţie cu foste mari glorii ale clubului şi cu suporterii alb-roşii, la care a participat alături de Rareş Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 2. „Construcţia noului stadion ultramodern

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

UPDATE - Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă/ Reacţia ministrului Justiţiei

News.ro acum 34 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 4 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Momentul în care o dronă turcească găsește epava elicopterului care s-a prăbușit cu președintele Iranului la bord VIDEO

Ziare.com acum 43 minute
Autoritățile turce au făcut publice imagini cu momentul în care a fost găsită epava în care se afla Ebrahim Raisi, președintele iranian, atunci când s-a prăbușit. Aeronava a fost descoperită de o dronă turcească Bayraktar, care a căutat timp de 7 or

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°