Editura Humanitas, 2006 La 13 ani, copilul Iisus vine pentru prima oara la templul din Ierusalim, reconstruit de crudul si perfidul Irod Antipa dupa model grecesc, in vârful muntelui Moriah. Templul, finalizat de constructori formati la scoala de arhitectura din Alexandria, era, in opinia unui observator al vremii, aidoma „unui munte acoperit de zapada“. Splendoarea sa atragea neamurile vremii de la departare. Finalizat in anul 64, templul era un cub in care pietrele alternau cu straturi de aur. Aici a venit, tocmai de la Nazaret (cale de 120 de kilometri), tâmplarul Iosif, alaturi de sotia sa Maria, sa aduca ofranda Domnului pentru iertarea pacatelor. Templul era, in acea vreme, o buna piata de indulgente religioase, controlata de preotii vremii, cu o lume pestrita de negustori care-si desfaceau marfa in apropierea Sfintei Sfintelor, acolo unde doar Domnului ii era ingaduit sa sada. La plecare, copilul se „pierde“ in templul Tatalui Sau si, dupa o sperietura zdravana, parintii il gasesc conversând cu preotii care comentau Tora. Supararea lor este „taxata“ astfel de cel ce avea sa devina Rabbi, Invatatorul unei lumi pentru care se va jertfi douazeci de ani dupa aceea: „De ce era sa ma cautati? Oare nu stiati ca in cele ale Tatalui Meu trebuie sa fiu?“. Cartea lui Jaques Duquesne, „Isus“, aparuta in 1994 la editura Flammarion, isi propune sa redescopere nu numai un personaj istoric asupra carora istoricii au cazut de acord privind datele lui „terestre“, dar si sa alunge suparatoarele mitologii create imediat dupa crucificarea celui care a rascumparat neamul omenesc. Duquesne, fost director al publicatiei catolice Le Point, autor de eseuri cu tematica religioasa, face o incursiune metodica prin litera si spiritul Evangheliilor, precum si o investigatie aproape detectivistica a textelor sacre izvorâte din viata si moartea lui Iisus. Numai ca Duqesne ne avertizeaza: „Iis