Este o realitate ce nu poate fi trecuta cu vederea: cand spui "teatru romanesc", spui s i "teatru in limba maghiara", fiindca unele dintre cele mai bune trupe de teatru din Romania zilelor noastre func t ioneaza in limba maghiara. Mai nou, ele organizeaza s i festivaluri interna t ionale la care publicul e alcatuit s i din romani s i din maghiari. Un model de convie t uire prin teatru.

Am trecut prin Sf. Gheorghe numai o zi, in plin festival, venind dintr-un teatru de provincie si plecand apoi spre un teatru din Bucuresti. In niciunul dintre acestea nu am regasit o atmosfera de o calitate precum aceea din Teatrul "Tamasi Aron". E drept, in festival lucrurile capata cumva o alta dimensiune si intensitate, dar aceasta revarsare de energii bune, de curiozitate si entuziasm nu inceteaza sa ma uimeasca si sa ma bucure de fiecare data cand o regasesc. Poate tocmai pentru ca ea a inceput sa fie din ce in ce mai rara. La Sf. Gheorghe, iubitorii de teatru aveau de ce sa se bucure: din programul primei editii a Bienalei Reflex (17-29 martie) au facut parte Teatrul "Katona Jozsef" din Budapesta, cu un spectacol semnat de veteranul Gabor Zsambeki, Stary Teatr din Cracovia, cu o versiune a Orestiei imaginata de unul dintre regizorii-simbol ai Poloniei contemporane, Jan Klata, compania Scena Plastyczna din Lublin, compania Deutsches Theater din Berlin cu o alta Orestia, a celebrului Michael Thalheimer, cunoscut pentru tratamentul reductionist aplicat clasicilor (asta pe langa spectacole ale trupelor locale, cea romana si cea maghiara, precum si o productie a Teatrului Odeon din Bucuresti – 5 piese scurte de Ionesco, in regia lui Alexandru Dabija). Eu am ajuns la Sf. Gheorghe in seara in care era programata Orestia lui Thalheimer, genul de spectacol despre care merita vorbit chiar daca te-a lasat rece.

De altfel,