Două persoane au fost rănite şi au avut nevoie de îngrijiri medicale ieri, după ce un avion Saab-2000 al Carpatair, care trebuia să zboare de pe Aeroportul Craiova către Timișoara, a ieşit de pe pistă în timpul manevrelor de decolare şi s-a înfipt în zăpadă. Pasagerii aeronavei au intrat în panică şi au fost nevoiţi să sară din avion în zăpada de pe marginea pistei.
Accidentul aviatic s-a petrecut în jurul orei 11.00, când aeronava Carpatair în care se aflau 48 de pasageri şi patru membri ai echipajului a ieşit brusc de pe pistă şi a intrat în nămeţii de pe margine. Potrivit directorului Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, avionul Saab-2000 trebuia să decoleze la ora 10.15, însă a plecat de la platformă abia la 10.50, oră până la care au fost făcute operaţiuni de degivrare, adică a fost curăţat de gheaţă. „Avionul a mers până la capătul pistei şi a făcut probe de frânare. Turnul a comunicat înainte de decolare că grosimea zăpezii pe pistă este de 15-20 de milimetri, după care comandantul aeronavei a luat decizia de a decola“, a precizat Mircea Dumitru.
Directorul Aeroportului Craiova a mai spus că, în opinia sa, cel mai probabil pilotul nu a mai deosebit pista de malurile de zăpadă şi a virat către dreapta, a încercat să oprească, însă a intrat în nămeți. În urma impactului, ambele elice ale aeronavei s-au rupt.
Reprezentanţii Carpatair l-au contrazis pe directorul Dumitru, precizând într-un comunicat de presă că, „în timp ce rula în vederea decolării, a prins cu roata dreaptă un banc de zăpadă, fapt care a condus la derapararea aeronavei și ieșirea din pistă, aceasta oprindu-se în nămeții de pe marginea pistei“.
Pasageri răniţi şi speriaţi
După ce avionul s-a oprit în zăpadă, cei 48 de pasageri şi membrii echipajului au fost nevoiţi să sară în zăpadă şi să se îndepărteze de aeronavă. Pasagerii au povestit că zăpada în