O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite grav în urma unui accident produs, vineri, pe şoseaua de centură a oraşului Buzăului, după ce două maşini s-au ciocnit, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit inspectorului şef principal Adrian Roşioru de la Poliţia Rutieră Buzău, accidentul, în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc din cauza vitezei şi a carosabilului umed.
Astfel, şoferul unui autoturism Ford a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit cu o Dacie Papuc.
La faţa locului au ajuns echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi ale SMURD.
În urma accidentului, o persoană a murit, fiind vorba despre un pasager din Dacia Papuc. De asemenea, alte trei persoane au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Judeţean Buzău.
Traficul s-a desfăşurat îngreunat mai bine de 30 de minute în zona în care s-a produs accidentul.