„Libertate, libertate, libertate!”, „Vom muri şi vom fi liberi!”, „De Crăciun ne-am luat raţia de libertate”, „Jos comunismul”. Acestea erau principalele sloganuri, dar şi altele legate de dictatori, neocomunism etc, strigate de populaţia însetată de libertate, pe străzile României, în decembrie 1989.
Parţial, aceste dorinţe ale sutelor de mii de oameni din toată ţara au fost satisfăcute prin împuşcarea cuplului dictatorial, în ziua de Crăciun, prin libertatea absolută dobândită de victimele nevinovate împuşcate în acel decembrie sângeros.
Un alt gen de libertate a fost dobândit de cei care s-au căţărat în noile structuri de putere, reprezentate în majoritate de neocomuniştii activişti ai valului doi al fostului PCR, din foşti securişti, mai mult sau mai puţin deconspiraţi la vremea respectivă.
Cohorta noilor reprezentanţi ai puterii acelor vremuri a fost completată cu oportunişti, falşi revoluţionari, infractori sau bătrâni comunişti, dezavuaţi de Ceauşescu, dar transformaţi în disidenţi şi incluşi pe fotolii de minştri sau parlamentari.
Au mai fost şi câţiva agenţi români ai sovieticilor, dar care n-au rezistat mult timp în focurile noii “democraţii” româneşti.
De cealaltă parte se afla poporul muncitor, liber, o anumită parte a clasei intelectualilor, ţăranii dezrădăcinaţi, care nu mai ştiau cum se lucrează şi nu mai aveau cu ce, pământul după ce li-l “dăduse” înapoi Domnu Preşedinte Iliescu, cum îi spuneau majoritatea românilor simpli, atunci când vorbeau cu drag despre acesta, mai ales la vremea alegerilor.
Ce-au făcut românii cu raţia de libertate, dobândită în decembrie 1989, timp de 24 de ani?
Imediat după ce şi-au luat fiecare libertatea lui, oamenii din talpa ţării au făcut fiecare ce l-a tăiat capul, după cum au înţeles această libertate. Că nici ei nu ştiau şi nu aveau execiţiul libertăţii.
În plin exerciţiu
