Procesul patronului magazinului de vise din Reşiţa a avut ultimul termen. Bărbatul de 54 de ani, despre care se spune că ar fi comis zeci de jafuri armate în Belgia, riscă până la 20 de ani de închisoare.
Francisc Bancsa şi ceilalţi trei inculpaţi în dosarul de trafic de droguri de mare risc de pe rolul Tribunalului Caraş-Severin au rostit ultimul cuvânt în faţa instanţei de judecată, iar acum aşteaptă să-şi afle pedepsele. Odată audiaţi martorii propuşi de inculpaţi şi martorul sub acoperire, procurorul i-a propus judecătorului să acorde circumstanţe atenuante Cristinei Iovanovici, lui Bogdan Achim şi Orlando Koşa, cei trei tineri care i-au expediat lui Bancsa, prin curierat, etnobotanicele interzise de lege, şi, în consecinţă, să suspende condiţionat condamnările lor.
Anchetatorii au stabilit că cei trei tineri au fost sinceri pe toată durata procesului şi a cercetării penale, motiv pentru care s-au bucurat de clemenţa reprezentantului Parchetului. În schimb, Francisc Bancsa riscă să îmbătrânească după gratii.
Ani grei de puşcărie
„Inculpatul a dispus transportarea drogurilor de mare risc şi tot el le-a ridicat. Ştia că au fost interzise şi nu a anunţat organele abilitate, aşa cum pretinde că intenţiona să facă. E cunoscut cu antecedente penale şi nu a recunoscut fapta”, a motivat propunerea de condamnare procurorul DIICOT, Adrian Tarnovietchi. Săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc şi mare risc, de care este învinuit Bancsa, este pedepsită cu închisoare de la 10 la 20.
„Am făcut ce am crezut că e mai bine. Regret că s-a ajuns aici. Dacă ştiam că încalc legea, nu aş fi făcut asta. Zece ani am stat închis şi am crezut că se dă omului o şansă în viaţă”, a spus Bancsa în faţa judecătorului care i-a acordat ultimul cuvânt. Instanţa a rămas în pronunţare, în cel mai scurt timp, Francisc Bancsa, considerat teroristu