Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a fost alungat Ludovic Orban din Piaţa Universităţii: "N-ai fost, bă, ministru? Unde sunt autostrăzile?"

Publicat in Romania Libera, miercuri 18 ianuarie 2012 ·

Liderul PNL Ludovic Orban a părăsit, marţi seară, Piaţa Universităţii, după ce a fost alungat de protestatari, care l-au apostrofat, l-au înjurat şi chiar au vrut să îl agreseze, fostul demnitar fiind însă protejat de un grup de peste 10 persoane, care s-au aflat lângă acesta în permanenţă, potrivit Mediafax.

Într-o primă fază, Orban a încercat să se alăture protestului în zona fântânii de la Arhitectură, dar a fost alungat de manifestanţi.

Liderul PNL a traversat bulevardul, ajungând în zona hotelului Intercontinental. El a fost însă imediat reperat de alţi protestatari, pentru că era înconjurat de mulţi jurnalişti.

În momentul în care l-au recunoscut, protestatarii au început să îi strige lui Orban "Pleacă, pleacă!" şi "Nu te vrem!".

Furia protestatarilor s-a amplificat: "Când ai dat peste ăla cu maşina cum a fost, mă? Beţivule!", i-a strigat unul dintre protestatari.

Un altul l-a întrebat pe Orban despre autostrăzi şi infrastructură: "N-ai fost, bă, ministru? Unde sunt autostrăzile?".

Din zona Intercontinental, Orban a fost escortat de suita sa către complexul statuar din faţa TNB. Acolo, Orban a fost apostrofat de alţi protestatari. Unul dintre aceştia ţinea în mână un cap făcut din polistiren şi pictat, pe care i l-a arătat lui Orban: "Dacă nu pleci, aşa o să ajungi, fraiere!".

Împins, Orban a ajuns chiar să se urce pe soclul statuilor, însă acolo a fost reperat de şi mai mulţi protestatari, care s-au întors spre el şi au început să îl huiduie. "Pleacă" sau "Dispari" i-au strigat aceştia lui Orban.

După alte câteva minute, Orban, vizibil stânjenit, a fost scos din piaţă de şase dintre persoanele care îl însoţeau, prin părculeţul din faţa Teatrului Naţional.

Au urmat alte câteva minute de busculadă, Orban şi cei din jurul său săi fiind însoţiţi până aproape de Piaţa Rosseti de zeci de jurnalişti, dar şi de câteva

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum o ora
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 2 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 4 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum o ora
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 2 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Amenințare falsă cu bombă la un gimnaziu din Târgu Mureș

Radio Mures acum o ora
Sesizarea către Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a fost făcută în această dimineață printr-un apel la 112, fiind vizat Gimnaziul Liviu Rebreanu din municipiu. Potrivit IPJ Mureș, la fața locului s-au deplasat mai multe structuri, dintre care

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°