* "A-nceput de ieri sa cada cite-un fulg. Si n-a mai stat. Zapada s-a adunat, iar troiene pin-la cer stau gramada-n cartier. Nea Costica s-a-mbatat. La bufet, e harmalaie: Gica, Fane, Nicolae si-au luat cite-un pahar. De frig ei nu au habar. Nici baiatul de la bar. Vinul fierbe intr-o oala - care-i mai tot timpul goala, caci clientii dau navala. Locatarii, toti, gramada, au format la bar o coada. Relu, Nelu si Mitica isi comanda una mica, Gelu si Menumorut vor o sticla de vermut, Vladimir si nea Tomita s-au facut, la masa, crita; ei pot sta la bar si-o luna, daca neaua se aduna: pe toti, cam la trisca-i doare, berea-i multa, tuica-i tare... Trei clienti cu chip pestrit s-au facut cleampa cu sprit, iar Manole, ca mirlanul, a stropit cu vin motanul. In intreaga braserie este mare veselie, acum, la sfirsit de iarna; Gica inc-o vodca-si toarna, iar mocheta si-un covor sint patate de lichior. Dupa ce-a batut orasul, in bar intra si postasul. Intra ca la el acasa si se-aseaza la o masa, apoi cere. Vrea o bere. Nu conteaza ca-s troiene, daca-i vin in damigene si-n intreaga braserie este multa veselie". * Am inceput textul de azi cu un citat dintr-un - sa-i zicem asa - poet contemporan, baiet de treaba, 1m.92, 90 de kilograme. Citat menit a arata ca nu trebuie niciodata s-o lasam moale cu vigilenta, fiindca, vedeti si dumneavoastra: cind se apuca lumea sa-si dea gratarele si tepusele de frigarui jos din pod, cind se pregateau oamenii muncii de o iarba verde, de o veselie in poienita, iarna i-a lovit cu coada, cam cum face crocodilul. Oricum, tragem nadejde ca aceasta ultima zvicnire a sleit-o de puteri si ca gata. Mai ales ca, dupa cum am mai zis, simbata a fost o zi mare, simbata a fost Dragobetele. Cu acest prilej, stimati prieteni, dragi consumatori, nu speram decit ca v-ati intors seara acasa intr-o dispozitie oarecum normala, adica nu dragobeti. * In alta ordine de idei