Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plusuri şi minusuri la CSMS

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 1 octombrie 2013 ·

Echipa ieşeană mai are destul până a ajunge la o calitate corespunzătoare a exprimării

CSMS Iaşi a reuşit să depăşească momentele tensionate generate de eşecul cu FC Clinceni, echipa ieşeană impunându-se sâmbătă, în Copou, cu 2-0 în faţa Unirii Slobozia. Partida de pe “Emil Alexandrescu” a developat mai multe lucruri bune, dar şi destule minusuri în jocul ieşenilor.

Plusul cel mai important este că saltul a fost evident faţă de jocul cu FC Clinceni. Corect, a fost vorba de un alt adversar, corect, e aproape imposibil să nu joci mai bine decât în partida cu ilfovenii, însă modul în care Iaşul a strunit partida cu Slobozia în unele momente şi, mai ales, apetitul ofensiv, a fost dătător de speranţe. CSMS a avut 11 şuturi, opt dintre acestea cadrate, două goluri, o bară şi alte trei ocazii mari de gol, bilanţ care spune multe despre modul în care a rulat atacul şi despre precizia acţiunilor. S-a ajuns aici în special datorită vervei lui Dobre, care a făcut o primă repriză excelentă, experienţei lui Vancea, tras însă serios în joc de kilogramele în plus pe care le are şi apariţiilor la finalizare ale lui Olah, care a fost acoperit foarte bine de Mihalache, un “jolly-joker” extrem de util Iaşului. Până la un punct, un alt plus poate fi trecut în dreptul antrenorului Costel Enache, căruia i-a ieşit strategia de joc. Astfel, modulul “4-4-2” pe care tehnicianul a mizat în premieră în acest sezon a creat mari dificultăţi defensivei ialomiţenilor. Apoi, alcătuirea primului “11” s-a dovedit a fi corectă, faptul că autorii golurilor, Dobre şi Olah, au fost titularizaţi după ce au fost rezerve cu Clinceni fiind un simplu argument în sensul amintit. Nu în ultimul rând, şi schimbările i-au ieşit lui Enache, Ionescu şi Onofraş, care au intrat pe final, fiind cei care au creat a doua reuşită a CSMS.

În ciuda victoriei cu 2-0 în faţa unei ec

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 28 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 48 minute
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°