Un om de afaceri care revendică Restuarantul Stadion din Botoşani nu a reuşit să intre în local nici cu jandarmii. Localul care urma să fie evacuat astăzi de proprietarul de drept a fost între timp vândut de cinci ori.
Pentru a pune în executare o hotărâre judecătorească, dimineaţă a avut loc o desfăşurare împresionantă de forţe de ordine în zona stadionului.
În zonă, înainte de sosirea executorului judecătoresc, şi-au făcut apariţia şi câţiva indivizi cunoscuţi ca făcând parte din lumea interlopă din Botoşani şi Suceava. La apariţia jandarmilor aceştia s-au retras din faţa restaurantului însă au supravegheat de la distanţă localul.
De 11 ani, Restaurantul Stadion a făcut obiectul mai mulor procese între Hariton Părăscuţă şi controversatul om de afaceri Constantin Cuciureanu. Cei doi revendică reciproc acest spaţiu şi au ajuns să se judece pentru el până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Recent, Hariton Părăscuţă a obţinut o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă favorabilă şi urma astăzi să o pună în executare cu ajutorul unui executor judecătoresc.
Între timp, restuarantul a fost vândut de către Constantin Cucureanu mai mulor persoane, în prezent fiind deţinut de Ernest Jakab. Executarea silită nu s-a putut face din cauză că restaurantul a fost închiriat firmei Alimat, SRL deţinută de Ovidiu Matei. Reprezentat de un avocat, chiriaşul a blocat executarea, invocând că nu a primit somaţie scrisă de evacuare a spaţiului.
Cuciureanu acuzat că ar fi în spatele unor vânzări dubioase
În aceste condiţii, proprietarul a anunţat că va mai avea şi luni dimineaţă o tentativă să intre în spaţiul câştigat în instanţă. „Ieri a reuşit să închirieză la altcineva spatiul. Voi cere luni autenticitatea actelor. Din punctul nostru de vedere problema este rezolvată şi nu mai conte