Sîmbătă noapte, Lucian Bute şi-a apărat centura mondială IBF pentru a opta oară. Prima în România. A fost un eveniment din multe puncte de vedere, dar hai să tragem linie şi să mergem mai departe. Pentru că viaţa, inclusiv cea din sport, merge mai departe. La sfîrşitul săptămînii vor începe, la Sheffield, Europenele de scrimă. Sportul acela cu arme iuţi şi subţiri, cu măşti şi beculeţe care se aprind cînd la roşu, cînd la verde, şi în care se vorbeşte numai în franceză. Sportul la care România are, în acest moment, o echipă campioană mondială, cea de spadă feminin. Şi la care a avut, mai mereu în ultimii ani, campioni şi medaliaţi.
E foarte probabil ca ai noştri să urce iar pe podium. Să cucerească din nou titluri continentale. Sau la Mondialele din toamnă, din Catania. Sau la Jocurile Olimpice de la anul, de la Londra. Pînă să ajungă acolo însă, fetele şi băieţii cu arme taie lumea în lung şi-n lat ca să adune puncte şi să-şi asigure întîi şi întîi calificarea. E primul pas. La Beijing, precedenta Olimpiadă, premiul românesc pentru aur a fost de 50.000 de euro plus o maşină. Lucian Bute a avut sîmbătă o bursă de 2 milioane de dolari într-o gală care a costat, în total, vreo 5.
Nu spun că nu-i merită. Astea sînt sumele din boxul profesionist, ştiu asta. Şi nici nu spun că n-a muncit pentru ei fiindcă asta se vede. Mă întreb dacă oare nu e un lux prea mare pentru România într-o vreme în care foarte puţină lume mai face sport, iar rezultatele sînt răsplătite de multe ori doar cu indiferenţă şi buchete de flori. Bute e un sportiv extraordinar şi o persoană de mare bun-simţ. România mai are însă campioni. Diferenţa dintre ei e, în acest moment, de 1,95 milioane de dolari publici. E şi păcat, şi un pic nedrept.
Sîmbătă noapte, Lucian Bute şi-a apărat centura mondială IBF pentru a opta oară. Prima în România. A fost un eveniment din multe punc