Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimband clişeul îţi schimbi viaţa!

Publicat in Jurnalul, duminică 7 iulie 2013 ·

”Defectele voastre, slăbiciunile voastre sunt ca niște clișee imprimate în voi și, indiferent ce faceți, ele sunt mereu acolo, prezente, pe cale să vă împingă să acționați în aceeași direcție. Deci, chiar dacă luptați întreaga viață, nu veți repurta nici o victorie. Pentru a triumfa, trebuie să pregătiți alt clișeu, luand o altă atitudine, obișnuindu-vă să aveți ganduri, sentimente diferite, să faceți alte gesturi. Acest lucru nu înseamnă că primul clișeu este șters, nu, el nu se șterge, el dispare într-un alt strat. Atata vreme cat vă mențineți în această nouă direcție, el va rămane îngropat, dar dacă nu vă veți menține, el se va manifesta din nou”, spunea Omraam Mikhael Aivanhov( ”Noul Pămant – Metode, exerciții, formule, rugăciuni” – Ed. Prosveta). În acest scurt pasaj al maestrului Aivanhov ni se dezvăluie – aș zice - una dintre cele mai mari taine ale vieții; pe de o parte ni se vorbește despre puterea subconștientului nostru de a înregistra tot ce trăim, pe de altă parte aflăm că trăirile noastre nu se șterg niciodată, dar sunt împinse într-un alt strat, în care nu se mai manifestă atata vreme cat schimbăm în mod conștient gandurile, sentimentele, gesturile și acțiunile noastre. Acestea toate devin ”clișee”, programe, care se repetă automat în relația cu un stimul, fie el interior sau provenit din lumea înconjurătoare. Personal cred că, pană ce nu ne schimbăm vechile moduri de reacție, de gandire, de comportament, de acțiune și vorbim aici despre reacțiile negative, cele ce ne tulbură, ne crează suferință sau ne justifică răutatea, pană ce nu facem exercițiul schimbării conștiente în toate situațiile de viață, nu putem să ne așteptăm la a trăi ceva diferit. Felul în care gandim devine un clișeu. Felul în care gandim ca este iubirea pe lumea asta se înregistrează în noi și apoi ne determină, ne condiționează reacțiile, gandurile, modul de a privi iubirea, relați

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 4 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 6 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°